Vineri, 19 noiembrie 2010, ora 17:00, la Standul Editurii Brumar din cadrul Târgului Internaţional « Gaudeamus » – Carte de Învăţătură va avea loc lansarea volumului “Aerobiciclete” de Bogdan O. Popescu. Vor vorbi despre carte Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Dan Mircea Cipariu şi Robert Şerban. Volumul este ilustrat de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Maestrul George Mihăiţă va recita versuri din “Aerobiciclete”, oferind publicului o alternativă de lectură diferită de cea a autorului.
Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971 în Bucureşti. Este doctor în ştiinţe medicale (Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Institutul Karolinska, Stockholm, Suedia), şef de lucrări prin concurs- Catedra de Neurologie S.U.U.B., Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, purtător de cuvânt al Spitalului Municipal Universitar din Bucureşti. Din 1997 lucrează ca medic în Clinica de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) şi a publicat după aceea în numeroase reviste literare.
Cărţi publicate: „La revedere, prinţesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele Premiu „Ion Vinea” pentru debut literar, „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Dan Pleşa), editura Salut, 1996, „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999, „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coşovei), editura Crater, 2001, „Leul de după extravaganţe”, editura Cartea Românească, 2002, „Maşinăria de uitare”, editura Naţional, 2004, „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2002. În 2009, a fost ales vicepreşedinte al Secţiei de Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti.