Astăzi, 2 noiembrie 2010, ora 18:30, în Pasajul Universitate din Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian” invită publicul la concertele formaţiei academice “Brass Quintet „Bucureşti” şi mezzo-sopranei Claudia Maru-Hanghiuc. Totodată, evenimentul va mai avea loc şi pe 8 noiembrie 2010 şi este organizat în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”.
Brass Quintet “Bucureşti” a luat fiinţă în luna martie a anului 1998. Cei cinci artişti instrumentişti (Cristian Hanghiuc, Mircea Lazarica, Liviu Filip, Marian Barbu şi Marius Costache) au abordat un repertoriu care cuprinde piese ce străbat creaţia muzicală de-a lungul timpului, de la piese preclasice la cele moderne şi contemporane, de la operă şi operetă la lieduri, musical şi jazz. Brass Quintet „Bucureşti” şi Claudia Maru-Hanghiuc au răspuns întotdeauna cu înalt profesionalism invitaţiilor unor prestigioase instituţii, festivaluri şi personalităţi ce aparţin unei largi palete de manifestări culturale din România şi din străinatate.
Claudia Maru-Hanghiuc a absolvit Conservatorul de Muzică „George Enescu”, din cadrul Universităţii „Al. Ioan Cuza” din Iaşi (1984), Secţia Canto, ca şefă de promoţie pe ţară. A colaborat ca solistă cu prestigioase instituţii de spectacol din România şi din străinătate, unde a susţinut concerte, recitaluri, spectacole de operă şi operetă, roluri în piese de teatru. Din 1990 este solistă la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, unde a interpretat roluri ca: Maritza şi Manja din „Contesa Maritza”, Orlofsky din „Liliacul”, Czipra din „Voievodul Ţiganilor” sau Doica din „Romeo şi Julieta”.