La Editura Corint Junior a apărut volumul „Oracolul” de Catherine Fisher, prima carte din trilogia “Profeţiile Oracolului”, în traducerea Cătălinei Ifrim. Volumul a fost nominalizat la Premiile „Whitbread Children’s Book”.
„Este povestea surprinzătoare a unei fete care, prin acţiunile sale, poate salva sau distruge o civilizaţie antică. Scrisă într-un stil captivant, cu un început uimitor şi atingând apoi un punct de intensitate maximă.”, a scris Juriul Whitbread 2003.
“Scorpionii alunecau şi hârşâiau bronzul şlefuit, se repezeau furioşi unii la alţii, înfruntându-se, înţepându-se iar şi iar cu cozile lor tremurătoare, cu o înverşunare crescândă. Fără a-şi ridica ochii, Mirany se poticnea în denivelările drumului, cu corpul atât de încordat, încât devenise o masă de energie concentrată în ochi, în mâini şi în felul în care susţinea bolul larg.”, a scris Catherine Fisher.
Mirany este noua Purtătoare, temându-se de îndatoririle ei primejdioase pentru zeul din ritualurile Oracolului şi de întrebarea secretă pe care şi-o tot pune: Există zeul cu adevărat?
Într-un ţinut chinuit de secetă, toţi cred că străvechiul Archon, Zeul-pe-Pământ, trebuie să moară pentru a aduce ploaia. Dar moartea lui o trimite pe Mirany într-o expediţie înspăimântătoare, având drept aliaţi doar un muzician nebun şi un scrib care jefuieşte morminte…
„De ce n-am vedea, amestecate într-o singură poveste, atât misterele vechi şi descompuse ale cultului morţii din Egipt, cât şi splendorile Greciei? Oracolul reprezintă poarta spre lumea de dincolo, o crăpătură prin care zeul le vorbeşte oamenilor — însă cine ne poate descifra mesajele, cine ne poate asigura că spusele lui sunt înţelese întocmai? Doar zeul o poate face. Şi dacă zeul s-a reîncarnat într-un băiat de zece ani, de unde începem căutarea? O fi înţelept să-l căutăm? Pentru că, după cum va afla Mirany, aleşii zeilor sunt chiar aceia ce vor fi distruşi de aceştia.”, a scris autoarea.
Catherine Fisher s-a născut în 1957, în Newport, Ţara Galilor, şi a absolvit universitatea cu o diplomă în literatură engleză. A lucrat ca profesor şi arheolog, ţinând şi cursuri de creative writing la Universitatea din Glamorgan. Este fascinată de mituri şi istorie. Poetă şi romancieră de succes, a fost laureata Cardiff International Poetry Competition în 1990.