Bogdan O. Popescu şi-a lansat, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus 2010, cel mai recent volum de poeme, intitulat “Aerobiciclete”, Editura Brumar. O lansare care a adunat foartă multă lume şi care a născut întrebarea “ce sunt aerobicicletele?” Andra Rotaru a dialogat cu Bogdan O. Popescu despre acest volum, dar şi despre volumul de povestiri “Viaţă de aruncat”, pe care autorul îl are în lucru, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro.
Ce se întâmplă când scoţi din “neseserul existenţei tale” amintirile, obiectele, oamenii?
Începe să lucreze mașinăria freamătului, undeva, înlăuntrul meu. Începe să se fabrice poemul. Să ne înțelegem: la scriitori apare, atunci când scriu, interacțiunea dintre două domenii, reprezentate în mod particular pe scoarța cerebrală: cultura, informația, tot ce există ca tezaurizare de valori, sentimente, imagini, și automatismul, adică stilul, algoritmul lor matur de creație, mecanismul. Împreună, în tandem, acestea duc la asocierea inedită, la nou, la creativitate, la surpriza încheiată cu zâmbet sau cu lacrimi în ochi. Aceasta este sensibilitatea personalizată, mai departe curgând lin către “opera aperta”, împreună cu spectatorii.
Poate deveni ficţiunea propria–şi înscenare, cu “pantaloni de piele neagră și cizme cu toc extrem de înalt”?
Ficțiunea este foarte versatilă. Eu, creatorul, îi dau ei totul, cred în ficțiune ca în Dumnezeu. Ea este foarte schimbătoare, ca într-o dragoste jucăușă: azi dă mai mult, mâine mai puțin, poimâine te jignește și îți reproșează că ai fi putut fi mai bun. Cu toate astea, eu, creatorul, iubesc ficțiunea în general și mai cu seamă (scuze!) ficțiunea mea. În care, dacă vă lăsați seduși și voi, este cu atât mai bine!
Ce sunt aerobicicletele?
Aerobicicletele sunt poemele mele zburătoare, pe spinarea cărora te poți sui, să te ducă în miezul poeziei, departe, în înalt, de unde lumea se vede cu totul altfel. Am copyright pe aerobiciclete, ca și pe vinietele poetice, pe reclamele poetice sau pe poemele rusești. Să nu vă gândiți să mi le furați! Mai bine vă vând o aerobicicletă personalizată, să vedeți lumea prin curcubeu și să vă invitați iubita/iubitul la o plimbare cadențată prin stratosfera cuvintelor.
În multe poeme din acest volum, “Aerobiciclete”, te raportezi mai degrabă la trecut decât la posibilele experienţe viitoare. Există o atracţie a trecutului- mai mare decât cea a lucrurilor de necontrolat- ce vor veni?
Ehei, greu răspuns. Suntem la jumătatea drumului vieții, eu și ai mei, din generație. Trecutul este atât de frumos, greu, aurit, suntem siguri de el. Balanța atârnă deja într-o parte. Suntem siguri pe noi, grație acestui trecut de cuvinte, aranjat perfect ca un joc de piese de domino, pe care îl putem declanșa doar noi, dacă dorim spectacol. Eu sper că viitorul este la fel de frumos, cu descoperirea de noi percepții, sensibilități. Cu toate astea, dacă am fi într-un avion care se prăbușește, ne-ar încălzi gândul că până acum suntem mulțumiți de noi, am făcut o treabă bună, adică poezie frumoasă.
Ce se întâmplă cu avioanele care nu aterizează niciodată?
Păi ori zboară la infinit, un perpetuum mobile perfect în jurul pământului, ori se prăbușesc, cu benzina terminată. Ce am vrut să spun în poem? Ce am vrut să zic acolo?
Într-unul dintre poeme, “decembrie”, noi suntem cei care îţi ascultă povestea despre o faţetă a revoluţiei. Ai citit până acum cărţi de poezie despre evenimentele de dinainte sau de după comunism, despre revoluţia noastră sau a altora? Cât de bine se armonizează istoria, politica, realitatea, cu poezia?
Ce armonizare? Această țară “scumpă” este confuză, sfâșiată, nu este armonizată. Acolo scriu despre realitate, nenicuță, ca toți coautorii mei, am trăit revoluția, versurile acelea sunt înțelegerea mea despre ce se întâmpla. Cine merge pe mâna mea, bravo lui!
Ai tabieturi când scrii? Ce tip de muzică s-ar potrivi acestui volum?
Când scriu, am o singură condiție: nu mai comunic cu exteriorul (nu răspund la telefon, la întrebări din camera în care stau, la mesaje e-mail sau face-book. Scriu ca să comunic definitiv, nu întâmplător. Tabieturi? Sorb cafea, apă sau vin când scriu, după caz. Fumez, în anumite poeme sau povestiri (nu se va ști niciodată în care).
Prezenţele feminine din “Aerobiciclete” par că sunt sortite unei memorii care le alocă timp de priveghi din când în când, fără a le aştepta revenirea.
Nu am sperat niciodată revenirea a nimic și a nimănui. Am apreciat mult intensitatea unei clipe de grație, superbe uneori. Nu exclud revenirea a nimic, însă cu fiecare revenire devii alt vers, altă stare, nu te întorci la ce a fost deja. Pentru că eu sunt altul, de fiecare dată altul. Aș vrea să știu: cine îmi oferă nu revenirea, ci permanența?
Cum e pentru un bărbat să scrie poeme de dragoste?
E cum e pentru o dragoste să scrie un poem de bărbat. Adică, foarte frumos, sălbatic sau elegant. Dragostea însăși scrie poeme, știți? Femeile inteligente și sexy se bucură zilnic de asta. E un cerc, cu alergări diferite, uneori vicios, alteori deșirat. Pe de altă parte este inevitabil. Orice bărbat scrie poeme de dragoste. Pentru că poezia nu se face numai cu silabe, cuvinte. Se face din gesturi, din stele, din trecerea timpului, etc.
Ai în lucru şi un roman?
Nu roman, ci o carte de povestiri scurte, “Viață de aruncat”. Prietenilor mei apropiați, care deja au citit-o, le-a plăcut foarte mult. Acum este trimisă la Editura Polirom. Sper să am succes, și să apară la anul, să dăm cu ea de masă. Am acolo o povestire de 5 pagini cu care vreau să intru în competiție cu oricine crede că poate scrie o povestire de 5 pagini mai bună. Proza este altceva. Poți crea o lume în care faci genial pe cine vrei, omori pe cine vrei. E incredibil Să vedem, să ținem pumnii să fie acceptată, să apară, să aibă succes.
[…] http://www.agentiadecarte.ro/2010/11/%E2%80%9Cfic%C8%9Biunea-este-foarte-schimbatoare-ca-intr-o-drag… vizualizari: 5 […]
[…] http://www.agentiadecarte.ro/2010/11/%E2%80%9Cfic%C8%9Biunea-este-foarte-schimbatoare-ca-intr-o-drag… vizualizari: 133 […]