Astăzi, 20 noiembrie 2010, ora 17:00, la standul Editurii Monitorul Oficial (nivel 4.50), în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus are loc lansarea albumului “Nudul în pictura românească” de Mircea Deac, critic de artă. Cartea va fi prezentată de scriitorul Adrian Mihalache, în prezenţa autorului.
Semnat de un cunoscut şi pasionat critic de artă, albumul este conceput ca o istorie concentrată a nudului din pictura romanească şi reprezintă, în esenţă, un omagiu adus femeii, în frumuseţea goliciunii ei.
Începând cu primele reprezentări ale trupului dezgolit din arta bisericească şi cu emanciparea picturii cu nuduri din secolul al XIX-lea, Mircea Deac oferă cititorului ocazia de a revizita pictori uitaţi, de a admira capodopere sau de a cunoaşte, în sclipiri absolut surprinzătoare, artişti al căror nume istoria nu l-a reţinut sau n-a avut timp să-l reţină. Tematica tablourilor este, prin natura ei, fascinantă, „răsfoirea” timpului dezvăluind o galerie impresionantă de personaje feminine. Rafinate sau de o simplitate aproape sălbatică, pasionale sau inocente în erotismul lor, dezinvolte sau timide, dincolo de culorile vremii din care răsar, le uneşte acel farmec etern, inepuizabil, sursă de inspiraţie pentru artişti de-a lungul secolelor.