La editura nou înfiinţată Casa de Pariuri Literare a apărut, de curând, volumul “Invitat la Săvârşin” de Dumitru Bădiţa. Un volum aşteptat de cititori, după volumele „unghii foarte lungi şi cumsecade” (Editura Vinea, 2005) şi “Poeme prerafaelite” (Editura Pontica, 2008). Radu Vancu a apreciat în prefaţă că “Invitat la Săvârşin” “e una dintre puţinele cărţi douămiiste care îţi dau certitudinea că minimalismul nu e un efect al lipsei de imaginaţie.” Andra Rotaru a dialogat cu Dumitru Bădiţa, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre acest nou volum al său.
De curând, la Editura CDPL a apărut volumul “Invitat la Săvârşin”, un volum de poezie în proză. Cât de important e locul în care creezi, pentru tine?
Scriu cam pe unde apuc. Scriu întins în pat sau chircit într-un fotoliu, cu caietul pe genunchi. Înainte de asta, ţin textul în minte şi-l tot frământ acolo zile la rând. De pildă, când merg cu maşina şi traficul e aglomerat, am timp destul să îmi lucrez mental textele. Metroul e iarăşi un loc ideal pentru „creaţie”. Sau cînd mă duc în parc cu copiii, mă aşez pe bancă, ei se joacă, iar eu îmi procesez reveriile. Dacă vrei să mă inhibi, oferă-mi un anumit loc pentru scris, un loc specializat. Eventual trimite-mă într-o tabără de creaţie. Când am ajuns în sfârşit la Săvîrşin, la cea de-a treia ediţie a taberei, am cules nuci şi mere.
Există avantaje sau dezavantaje în momentul în care un scriitor trece de la construcţia poetică, la cea prozastică? Cum ai simţit tu, această trecere?
Sunt mult mai preocupat să îmi captez reveriile, decât de respectarea unor exigenţe formale, fără să le ignor însă. Nu mă alătur celor care proclamă anarhia totală în ce priveşte utilizarea genurilor literare. Poezia e poezie, proza e proză, chiar dacă în practica literară se produc fuziuni, hibridări, contaminări, cu efect artistic reuşit sau nu. Sunt mai degrabă pentru un montaj al genurilor. E ceea ce am încercat să fac în “Invitat la Săvârşin”. Am vrut să scriu o carte delectabilă.
Este cel de-al treilea volum. Ce ai câştigat, în plan poetic şi personal, odată definitivat acest volum?
La întrebarea asta te rog să îmi permiţi un răspuns laconic: nu ştiu!
Pe parcursul citirii volumului, strecori poveşti şi întâmplări petrecute la Săvârşin, în tabăra de poezie. Poeţii reali devin personajele ce populează acest volum. Cum e să creezi o lume cu personaje reale?
Singurele personaje sunt bătrâna, gazda mea, şi nepoata ei. Acolo sunt nume de tineri scriitori, dar nu ei ocupă primele locuri. Sunt prezenţe secundare care dau realitate taberei de poezie. Acolo sunt două realităţi fizice: tabăra de poezie, destul de precar descrisă, şi lumea rurală a Săvârşinului, care e mai mult o reverie personală. Dar realitatea principală a cărţii, a storyului de la Săvârşin, este cea relaţională, cea închipuit relaţională, ca să fiu exact. Or, relaţia cea mai pregnantă psihologic şi simbolic este cu gazda mea şi cu nepoata ei. Ele sunt entităţile forte ale cărţii.
În ce fel a influenţat traseul cărţii, găzduirea ta în casa unei doamne în vârstă, pe parcursul şederii la Săvârşin?
S-au consumat până acum patru ediţii ale taberei de poezie de la Săvârşin. La primele două ediţii nu am participat, în schimb am scris mai toate textele ca şi cum aş fi participat. În 2009, în sfârşit, am ajuns şi eu acolo şi am fost cazat la o cabană de vânătoare a Ocolului Silvic, la capătul văii Troaşului. Anul acesta, m-am dus din nou la Săvârşin şi am fost cazat în hotelul din centrul comunei. Doamna în vârstă, care pretind că m-a cazat acolo, e o ficţiune. Ea nu e reală decât în economia poveştii. Are o realitate datorată exclusiv imaginaţiei mele.
Există vreo limită a ludicului şi ironiei în poezia ta? Care este graniţa?
Nu sunt ludic şi ironic din calcul, cu atât mai puţin din calcul literar. Sunt păcate ale firii mele, ale minţii mele.
Scrii la un moment dat “Potrivit teoriei mele, ceilalţi te fac poet”. Care e parcursul acestei validări?
Ar trebui să îţi promit că voi face o statistică a asocierii cuvântului poet cu numele meu în presa literară. Dacă oamenii folosesc aceasată asociere fie şi abuziv, aş putea eu să le interzic utilizarea ei? Mi s-ar părea ridicol. În plan sociologic controlul nostru scade până la anulare. Psihologic însă păstrez controlul şi te asigur că eu nu abuzez de asocierea de mai sus. Ba chiar mi se întâmplă foarte rar să o iau în serios.
Poate fi citit volumul şi ca un jurnal al taberei de la Săvârşin, cu personaje reale şi întâmplări reale (şi doar pe alocuri ficţionale), care pot ieşi din comun, din normalitate, fiindcă au fost ale epocii “Săvârşin”?
Tabăra de poezie a fost un pretext, sper să fie cât mai limpede acest lucru în receptarea cărţii. Tabăra îşi are deja tradiţia ei şi îmi doresc să fie organizată mulţi ani de aici înainte şi să ajungă acolo foarte mulţi scriitori tineri. Nu aş vrea, în ciuda titlului care instigă la asta, ca volumul meu să fie considerat un fel de sinonim scriptural al taberei. Cartea e un produs al imaginaţiei mele, conţine, e adevărat, ingrediente din programul real al taberei, selectate din evocări pe bloguri postate de participanţi, dar în proiectul şi în realizarea ei, cartea e o ficţiune cu conţinut etic şi identitar, cum a observat în prefaţă Radu Vancu.
Va exista un turneu de lansări?
Editura Casa de Pariuri Literare se va lansa oficial pe 27 octombrie 2010, în Club A, şi atunci cu siguranţă, pe lângă celelalte cărţi, se va vorbi şi despre cartea mea. Apoi, tot în Club A, pe 1 noiembrie, îmi voi lansa oficial cartea, pe urmă la Sibiu, apoi vine şi Târgul de Carte Gaudeamus, lecturi prin licee bucureştene sub tutela Observatorului Cultural avându-l ca organizator pe infatigabilul creator de proiecte literare un cristian. Uite că un eveniment după altul fac cât un turneu de lansări. E uluitor cum un act eminamente solitar cum e scrisul ajunge să te scoată în lume. Îmi amintesc acum şi de îndemnul lui Bacovia “Poeţi, evitaţi singurătatea/ Între oameni e viaţa.” E o adevărată instigare la socializare.