La Editura Rao a apărut volumul “Fecioara şi căpcăunul” de Michel Tournier, în traducerea Terezei Culianu-Petrescu, colecţia “Opere XX”.
Cum a putut Ioana d’Arc, o fiinţă aşa de lucidă şi sensibilă, să îl accepte ca tovarăş pe Gilles de Rais, care trebuie să fi fost un copil vicios, un adolescent pervers, un tânăr plin de cruzime, a cărui monstruozitate continuă să ne revolte şi să ne fascineze atât de mult timp? La această întrebare încearcă să răspundă Michel Tournier, creionând destinele acestor două personaje, încrucişându-le, reîntâlnindu-le sau despărţindu-le.
Michel Tournier este scriitor francez, laureat al Premiului Goncourt, născut în anul 1924 la Paris. În copilărie, educaţia i-a fost influenţată puternic de cultura germană, muzică şi catolicism. Mult mai târziu, îl descoperă pe Gaston Bachelard. Studiază Filosofia la Sorbona. În 1967, public primul său roman, “Vineri sau limburile Pacificului” (va apărea la RAO), recompensat cu Marele Premiu al Academiei Franceze. Din 1972 este membru al Academiei Goncourt.