Astăzi, 28 octombrie 2010, ora 12:00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România-Filiala Cluj (str. Universităţii nr 1, Cluj) are loc lansarea volumului “Însemnările nonconformiste ale unui diplomat” de Vasile Dan, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Prezintă: Irina Petraş, Petru Poantă şi Flavia Teoc.
„Când am hotărât să aştern pe hârtie aceste gânduri şi să răstorn tolba plină de amintiri şi însemnări adunate de-a lungul unei cariere de patru decenii, 32 de ani în diplomaţie şi alţi 8 în jurnalistică, nu bănuiam că am deschis o adevărată cutie a Pandorei şi că voi fi copleşit de ceea ce mi s-a întâmplat în clipa vieţii ce mi-a fost hărăzit să o trăiesc. Din raţiuni de abordare a materialului dar şi pentru a aborda, exact aşa cum s-au desfăşurat evenimentele, simultan cu aspectele oficiale, diplomatice, m-am oprit asupra altora, neoficiale, doar aparent colaterale, aşa cum le-am perceput direct în contactele cu ţările în care m-am aflat şi cu oamenii pe care i-am cunoscut; nici un diplomat nu poate trece nepăsător pe lângă valorile sau punctele de interes, pe care, fără îndoială, fiecare ţară le are.”, a scris Vasile Dan.
Nu stiu de ce, dar in ultima vreme am tendinta tot mai accentuata de a ma apleca asupra vremurilor care au trecut prin mine/pe langa mine, sa inteleg oamenii care au decis pentru mine la un moment dat, fara ca eu sa stiu. A fos bine, a fost rau, e o conditie asumata de mine ca membru a acestei societati?
Poate ceva raspunsuri voi putea afla in cartea d-lui Vasile Dan. Va sunt foarte recunoscatoare dc ma ajutati sa o procur.
Cu consideratie,
Gabriela Petri