Mâine, 19 octombrie 2010, ora 14:00, în Sala Senat a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Adelin Petrişor se va întâlni cu cititorii şi cu studenţii ieşeni pentru o discuţie despre volumul său, “Războaiele mele”, apărut în colecţia „Ego. Publicistică” a Editurii Polirom. Participă: Daniel Condurache şi Alex Savitescu. Moderator: Andrei Giurgia, Asociaţia Studenţilor Jurnalişti din Iaşi. Discuţia va fi urmată de o şedinţă de autografe. Evenimentul este organizat de Editura Polirom în parteneriat cu Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi şi cu Asociaţia Studenţilor Jurnalişti din Iaşi.
Adelin Petrişor a primit cinci premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, inclusiv Marele Premiu APTR în 2003, Premiul pentru cel mai bun reportaj în 2007 şi Premiul pentru documentar politic în 2009.
În “Războaiele mele” Adelin Petrişor îşi recapitulează deplasările în importante zone de conflict ca fosta Iugoslavie, Irak, Liban, Afganistan, în închisoarea Guantanamo, precum şi întîlnirile cu Yasser Arafat, Mu’ammar al Gaddafi, ayatollahul Mohamed Fadlallah sau teroristul sîrb Arkan. Este un volum care „va fi citit adesea cu răsuflarea tăiată”, a declarat Andrei Pleşu pe coperta a patra a cărţii.
Volumul conţine zece povestiri de război la baza cărora stau reportaje realizate de jurnalist şi difuzate de Antena 1, Realitatea TV sau TVR1, dar care conţin şi detalii care nu au apărut în ştirile sau reportajele de la TV: condiţiile din zona de război, întâlnirile cu personajele amintite, detalii din culisele redacţiilor precum şi momentele tensionate prin care au trecut familia şi prietenii rămaşi acasă.
Jurnalistul Adelin Petrişor speră ca prin intermediul acestei cărţi să regăsească publicul elevat pe care televiziunile l-au pierdut din cauza dezbaterilor nesfîrşite care au luat locul reportajelor şi ştirilor serioase.
„În “Războaiele mele” am povestit câteva din experienţele din Irak, Liban, Serbia, Afganistan şi Guantanamo. Cititorul poate găsi şi elemente din culisele diverselor redacţii în care am lucrat. Poate vedea cât de greu se găsesc bani pentru proiecte interesante, cât de complicat este să promovezi într-un jurnal tabloidizat o ştire serioasă. Mi-ar plăcea ca acestă carte să fie citită de studenţii facultăţilor de jurnalism. Cred că ei pot schimba modul în care sunt azi făcute cele mai multe dintre jurnalele de ştiri. Viitorii jurnalişti pot scoate din atenţia publicului „chiloţii Biancăi lui Bote” şi pot aduce în prim plan lucruri serioase care chiar ne influenţează viaţa.”, a declarat Adelin Petrişor.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, în prefaţa cărţii, o recomandă tinerilor studenţi la jurnalism: „Cartea aceasta mi se pare o lectură necesară pentru tinerii care vor să îmbrăţişeze meseria de gazetar – poate să le stârnească dorinţa de a lucra greu, periculos, dar adevărat, în loc să toace vorbe şi să umfle nişte ştiri cu pompa prin vreun studio de televiziune. Iar pentru un gazetar bătrân ca subsemnatul e o priză de nostalgie a Epocii de Aur a jurnalismului, anii ’90 şi începutul anilor 2000.”
„Adelin Petrişor nu seamănă a «reporter de război». în asta constau farmecul şi eficienţa lui. Nu priveşte oţelit spre telespectator, nu adoptă aerul macho al unui combatant înrăit, nu candidează la rolul de erou viril, mereu în pericol, gata să se sacrifice pentru buna noastră informare. Pare mai curând vulnerabil, fără aderenţă la brutalitatea frontului: e pur şi simplu un tehnician inteligent al ştirii, un comentator responsabil, reprezentantul nostru în teren, şi nu un aventurier temerar dornic să ne aducă în casă zgomotul tranşeelor. Ceea ce nu înseamnă că Adelin Petrişor nu ştie ce riscă. Dar e discret, calm, rezonabil. Răsfoindu-i cartea, am descoperit cu plăcere că e şi talentat ” (Andrei Pleşu).