În luna octombrie 2010, la Editura Stinging Fly din Irlanda, a apărut antologia de povestiri “Sharp Sticks, Driven Nails”, realizată de scriitorul Philip O Ceallaigh. În cuprinsul volumului a fost inclusă şi povestirea lui Radu Pavel Gheo “Trucaje” (Fake), preluată din volumul de proză scurtă “Numele mierlei”, apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom în 2008.
Radu Pavel Gheo este absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea de Vest Timişoara, redactor şi traducător al Editurii Polirom şi redactor al revistei Orizont din Timişoara. Deţine rubrici permanente în săptămânalul ieşean Suplimentul de cultură şi în revistele Orizont şi Noua literatură.
A apărut în mai multe antologii de proză şi eseuri din România, iar o serie de texte scurte i-au fost traduse în franceză, germană, maghiară, polonă, sîrbă, slovenă.
Volume publicate: “Valea Cerului Senin” (1997); “Despre science fiction” (ed. I, 2001; ed. a II-a, 2007); “Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a” (Polirom, ed. I, 2003; ed. a II-a, 2005); “Românii e deştepţi” (Polirom, ed. I, 2004; ed. a II-a, 2006); ”Fairia – o lume îndepărtată” (Polirom, 2004); “DEX-ul şi sexul” (Polirom, 2005), “Numele mierlei” (Polirom, 2008), “Noapte bună, copii!” (Polirom, 2010). A coordonat împreună cu Dan Lungu volumul “Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism” (Polirom, 2008). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN CLUB România şi membru fondator al Asociaţiei Culturale CLUB 8 (Iaşi).
Philip O Ceallaigh s-a născut în Waterford, Irlanda. Din 2000 s-a stabilit în Bucureşti, unde a lucrat ca scriitor independent, editor şi translator.
“Însemnări dintr-un bordel turcesc” (Polirom, 2007) reprezintă volumul de debut al lui Philip O Ceallaigh, cu care a câştigat premiul Rooney pentru Literatură Irlandeză, „Glen Dimplex New Writers Award” şi elogiile criticilor britanici şi americani. Tot la editura Polirom a fost tradusă “Şi dulce e lumina” (2009), a doua culegere de povestiri, publicată la prestigioasa editură Penguin.