În perioada 21-22 octombrie 2010, la BCU „Mihai Eminescu” Iaşi (Sala „Iulia Haşdeu”) va avea loc conferinţa interdisciplinară “Multiculturalitate vs Interculturalitate în România şi în Europa de Sud-Est”, organizată de Centrul Cultural Francez Iaşi, Centrul Cultural German Iaşi, Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Al.I. Cuza”), Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Interculturală „Anthropoesis”.
Harta etno-culturală a Europei seamănă, la o primă vedere, cu un puzzle uriaş. În toate ţările europene trăiesc, în prezent, diverse populaţii care continuă să-şi construiască propria identitate, cu acceaşi determinare în prezent, ca şi în trecut.
Acest eveniment este realizat ca rezultat al nevoii de a reanaliza harta etno-culturală a României (ţară care are deja o scurtă istorie în cadrul Uniunii Europene) din punct de vedere regional.
În context european, România ocupă un loc special datorită numeroaselor sale minorităţi. Comparativ cu Franţa sau Germania (de exemplu), unde minorităţile tradiţionale şi-au putut păstra parţial propria identitate pe parcursul procesului de creare a statelor naţionale, minorităţile din România au reuşit să facă acest lucru mult mai bine..
Acest eveniment este realizat ca rezultat al nevoii de a reanaliza harta etno-culturală a României (ţară care are deja o scurtă istorie în cadrul Uniunii Europene) din punct de vedere regional.
În context european, România ocupă un loc special datorită numeroaselor sale minorităţi. Comparativ cu Franţa sau Germania (de exemplu), unde minorităţile tradiţionale şi-au putut păstra parţial propria identitate pe parcursul procesului de creare a statelor naţionale, minorităţile din România au reuşit să facă acest lucru mult mai bine.
Din perspective europene şi regionale (Europa de Sud-Est), aceste aspecte vor fi discutate din unghiuri specifice mai multor domenii de cercetare: terminologic, antropologic, social, economic, cultural şi politic, punându-se accentul pe sensurile lor complementare si dinamice.
Organizatorii doresc să deschidă acest eveniment unei participări cât mai largi, luând în calcul atât perspectiva europeană, cât şi pe cea regională. Conferinţa îşi propune crearea unei imagini cât mai exacte asupra situaţiei actuale a relaţiilor interculturale regionale, încercând să răspundă întrebărilor cum? şi de ce astfel?, în ceea ce priveşte producerea convivialităţii multiculturale în România şi Europa de Sud-Est.
Vor conferenţia în cadrul seminarului: István Horváth – preşedintele Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale; Ovidiu Ganţ – deputat al minorităţii germane în Parlamentul României; Leonard Busho – doctorand albanez al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; Vintilă Mihăilescu – şef al Catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi coordonator al programelor de master şi doctorat în antropologie culturală ale SNSPA; Ewa Nowicka-Rusek – şefa Departamentului de Antropologie socială din cadrul Institutului de Sociologie al Universităţii din Varşovia şi profesor în cadrul Academic School of Social Psychology (SWPS) din Varşovia; Ionuţ Piţurescu – coordonator al Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Interculturală „Anthropoesis”; Anneli Ute Gabanyi – cercetător politic, a fost până nu demult analist principal asociat al Departamentului pentru Extinderea U.E. din cadrul Institutului German pentru Probleme Internaţionale şi de Securitate Stiftung Wissenschaft und Politik, Berlin; Vasile Ionescu – preşedintele Agenţiei pentru comunicare, mediere şi media „Romanothan” ; Gergő Pulay – doctorand în cadrul Departamentului de sociologie și antropologie socială – Universitatea Budapesta; Hary Kuller – etnolog şi reprezentant al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România; Stelu Şerban – sociolog la Institutul de Studii Sud Est Europene, Bucureşti.
În cadrul seminarului vor mai avea loc:
Expoziţiile: „Fraţii Manakia şi imaginea Balcanilor” – Vernisaj: joi, 21 octombrie 2010, ora 18.30 la etajul I al BCU Iaşi, în faţa sălii „Iulia Haşdeu” şi „Culturi care îşi iau zborul. Fragmente de viaţă din Bancani – aromânii (armâni, rămâni, vlahi, ţinţari)” – Vernisaj: vineri, 22 octombrie 2010, ora 19.00 la parterul BCU Iaşi, în holul central.
Muzici şi dansuri interactive din diverse repertorii interculturale:
Recital al grupului „Feerics Biokolective” (Sfântu Gheorghe, Covasna, România) – instrumente rare si repertorii arhaice: Joi, 21 octombrie 2010, (21.00-22.30), Club RS (Str. Fătu nr. 2A – zona Râpa Galbenă).
Recital al grupului „Via Balkanica” – muzica aromânească şi balcanică: Vineri, 22 octombrie 2010, (21.00-22.30), Club RS (Str. Fătu nr. 2A – zona Râpa Galbenă)