Casa de discuri Naxos a lansat pe piaţa internaţională, ieri, 26 octombrie 2010, discul tânărului pianist român Matei Varga, conţinând lucrări pentru pian de George Enescu. Discul include “Sonata Op. 24 Nr. 1 în fa diez minor”, cu care Matei Varga a câştigat premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei piese de Enescu la Concursul Internaţional de Pian „George Enescu”.
„Discul reprezintă o contribuție extrem de importantă la promovarea cu succes a muzicii pentru pian a lui Enescu. Mi-a adus o profundă bucurie interpretarea extraordinară, sensibilă la cele mai mici detalii, puternică și impresionantă până la capăt. Interpretările pieselor de pe acest CD sunt extraordinar de poetice și sunt sigură că vor emoționa negreșit orice iubitor de muzică.”, a spus doamna Lory Wallfisch, Președinte al Societății “George Enescu” din SUA, o neobosită susținătoare a tinerelor talente din România.
Discul poate fi achiziționat din magazinele de specialitate din întreaga lume, urmând a fi foarte curând disponibil și în România.
În curând, tânărul pianist Matei Varga va susţine o serie de concerte la București. Astfel, în data de 19 noiembrie 2010, el va interpreta “Concertul pentru pian în mi minor” de Chopin alături de Orchestra Națională Radio. Pe 23 noiembrie 2010, va susține un recital la două piane împreună cu pianistul sud-african Ben Schoeman la Ateneul Român, într-un eveniment prezentat de Institutul Cultural Român, cu un program care include piese de Schubert, Schumann, Lipatti, Rachmaninov și Ravel. Apoi, în 30 noiembrie 2010, Matei Varga va susține un nou recital la Sala Radio, celebrându-i pe Schumann și Chopin. În aceeași perioadă, va fi deopotrivă membru în juriul primei ediții a concursului „Dinu Lipatti” de la București.
Stabilit la New York, Matei Varga este recunoscut în prezent drept unul dintre cei mai importanți tineri pianiști originari din România. A susținut concerte în săli importante din întreaga lume, între acestea numărîndu-se Carnegie Hall (New York), Auditorium du Louvre și Salle Gaveau (Paris), Royal Dramatic Theater (Stockholm), Casals Hall (Tokyo), etc.
Între distincțiile primite de Matei Varga se află premiul al doilea la Concursul Internaţional “George Enescu”, premiul întâi la Concursul de Pian “Lory Wallfisch” (România), premiul al doilea la Concursul Young Concert Artists (New York) și la Concursul Internațional de Pian de la Porto, și premiul al treilea la Concursul “Maria Canals” (Barcelona), precum și Dorothy Mackenzie Artist Recognition Award la ediția 2007 a International Keyboard Institute and Festival (New York). De asemenea, în calitate de finalist al Concursului Vendome Prize, a fost remarcat de Elisabeth Leonskaja, membră a juriului, care i-a acordat un premiu special. În urma primirii acestei distincții, Matei Varga a fost invitat să fie manager de proiect în cadrul ediției 2009 a Vendome Prize, calitate pe care o avea și la ediția din 2013.
Matei Varga a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București în 2004, unde a studiat cu Sandu Sandrin, Ana Pitiș și Ioana Minei. Apoi și-a continuat studiile la Mannes College (New York), obținând o diplomă de Master of Music (2006), precum și Artist Diploma (2008), sub îndrumarea Pavlinei Dokovska. În prezent este profesor de pian la Lucy Moses Music School din New York.
Pentru mai multe detalii vizitați www.mateivarga.com.