Mâine, 28 octombrie 2010, ora 18:00, la Librăria Mihail Sadoveanu (Bd. Magheru 6-8, Bucureşti) va avea loc lansarea volumului “Creştinism şi democraţie” de Teodor Baconschi, Editura Curtea Veche. La eveniment, alături de autor, va vorbi Andrei Pleşu.
Există în România nenumăraţi oameni oneşti şi competenţi, ale căror conştiinţe şi voturi nu pot fi cumpărate. Există în România întreprinzători care nu şi-au făcut averea prin afaceri dubioase. Există în România universitari, medici, cercetători cu studii strălucite. Există în România artişti de excepţie, scriitori de anvergură, sportivi de elită. Există în România o clasă de mijloc formată din cetăţeni care au călătorit, au văzut şi au înţeles că se poate trăi şi altfel. Există în România oameni cinstiţi, tineri şi bătrâni, la sat şi la oraş, bogaţi şi săraci, cu credinţă în Dumnezeu şi dornici să trăiască în armonie cu semenii lor. De cele mai multe ori, vocea lor nu se aude. Ei sunt cei liberi şi puternici. Ei sunt forţa vie a naţiunii noastre şi, totodată, adevărata majoritate.
Teodor Baconschi este diplomat, om politic şi eseist. S-a născut la 14 februarie 1963, la Bucureşti, ca fiu al scriitorului A.E. Baconsky. A fost ambasador pe lângă Sfântul Scaun (1997-2001), în Portugalia (2002-2005) şi Franţa (2007-2009), precum şi director general (2001-2002) şi secretar de stat (2005-2006) în Ministerul Afacerilor Externe. Între lunile octombrie 2006 şi august 2007, a fost consilier prezidenţial.
Din decembrie 2009, este Ministrul Afacerilor Externe. În luna iunie 2010, a înfiinţat Fundaţia Creştin-Democrată, al cărei preşedinte-fondator este. Teodor Baconschi este doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona şi comandor al Legiunii de Onoare (Franţa).
[…] This post was mentioned on Twitter by Flux cultural, Flux cultural. Flux cultural said: Cules automat Andrei Pleşu prezintă “Creştinism şi democraţie” de Teodor …: Mâine, 28 octombrie 2010, ora 18:0… http://twurl.nl/8bxzng […]