Astăzi, 6 octombrie 2010, ora 20:00 şi mâine, 7 octombrie 2010, ora 17:00, la standul României din cadrul Târgului de Carte de la Frankfurt, scriitoarea Nora Iuga îşi va lansa volumul „Sexagenara şi tânărul”, tradus în germană de Eva Ruth Wemme şi publicat anul acesta la editura Matthes&Seitz din Berlin. Totodată, pe data de 10 octombrie 2010, ora 11:00, va avea loc prezentarea cărţii Adrianei Cârcu, “Povestea zilelor noastre”, publicat cu sprijin CENNAC la editura WaRo în anul 2010. Cartea este dedicată unor importanţi artişti români stabiliţi în străinătate (Eugen Gondi, Georgine Kares, Valeriu Sepi, Inge Meyer, Răzvan Georgescu, Walter Roth, etc.) Evenimentele sunt sprijinite de ICR Berlin “Titu Maiorescu”.
Romanul „Sexagenara şi tânărul“ a apărut la Editura Polirom în anul 2004 şi a fost distins cu Premiul USR.
„Subiectul ales de Nora Iuga ne provoacă, dându-ne sentimentul încălcării unui tabu (ca subiectul romanului «Lolita» a lui Nabokov), şi trezeşte în noi acea indiscreţie insaţiabilă pe care ne străduim să o ascundem în viaţa de zi cu zi. Curiozitatea ne este întreţinută pe parcursul lecturii de senzaţionala sinceritate a autoarei, care lasă deoparte orice ipocrizie pentru a-şi relata experienţa. În afară de momentele de adresare directă, există însă numeroase pasaje care constituie, este adevărat, şi ele o formă de mărturisire, prin febrilitatea cu care sunt concepute, dar care rămân totuşi elemente eseistice şi epice în ansamblul romanului. Autoarea face cu naturaleţe referiri la lumea de azi, la Mircea Ivănescu şi Petre Roman, la Günter Grass şi Marius Tucă. Este o infuzie de actualitate care conferă romanului prospeţime.”, a scris Alex. Ştefănescu despre romanul Norei Iuga, “Sexagenara şi tânărul”.
[…] La standul Romaniei de la Targul International de carte ce se desfasoara in aceste zile la Frankfurt, scriitoarea Nora Iuga isi va lansa romanul „Sexagenara si tanarul”, un volum tradus in germana de Eva Ruth Wemme si publicat anul acesta la editura Matthes&Seitz din Berlin, informeaza Agentia de carte. […]