De curând, la editura Cartea Românească a apărut volumul “Mutilare” de Dan Stanca, colecţia “Proză”.
Dan Stanca repune în discuţie statutul omului contemporan dezrădăcinat, într-o lume desacralizată, lipsită de repere autentice. O amplă viziune apocaliptică leagă ultimele evenimente ale zilei de fapte − atestate istoric sau fabuloase − petrecute în subteranele unui trecut tenebros.
Mutilare sau castrare… Cine nu-şi aminteşte de “Răscoala” lui Liviu Rebreanu? De ţăranii care l-au pedepsit drastic pe fiul desfrânat al arendaşului Platamonu?
Dan Stanca aşază acelaşi supliciu într-o altă perspectivă. Între Bucureştiul anilor 2000 şi Transnistria anilor ’40 distanţa nu e chiar atât de mare. Acolo, comisarii sovietici prizonieri erau supuşi unui teribil tratament. Ceea ce s-a întâmplat odinioară a coborât însă, printr-o fatalitate de fier, în prezent.
“Mutilare” nu este doar schimbarea la trup şi la faţă a lui Horia, bărbatul mistuit de o pasiune supraomenească, ci este însuşi destinul unui popor. Un popor adânc mutilat atât în carne, cât şi în suflet. şi care nu reuşeşte să se vindece. Roman-dezbatere, “Mutilare” va stârni numeroase controverse, şi nu doar în lumea literelor.
“Dan Stanca e un eretic… promotor aproape singular al radicalismului spiritualist şi metafizic într-o literatură aflată sub zodia relativismului, el este în acelaşi timp un reprezentant de frunte al celei mai importante tendinţe din proza noastră postdecembristă: realismul vizionar şi apocaliptic… spiritualismul său ortodox cu derivaţii gnostice şi ezoterice se asociază cu un scepticism radical…”, a scris Paul Cernat.
“Neoexistenţialismul prin care a fost deja caracterizat îl aşază pe Dan Stanca în linia scriitorilor cu viziune. Aproape nimic din ceea ce i se poate reproşa nu mai riscă să tragă în jos balanţa receptării sale. Rămâne doar eventualitatea – din nefericire neglijabilă – ca lumea de azi să-şi schimbe radical traiectoria. Caz în care disperările lui n-ar mai fi şi ale celor care-l citesc.” (Tania Radu)
Dan Stanca s-a născut la 30 septembrie 1955, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, secţia engleză-română. A debutat editorial în 1992, cu romanul “Vântul sau ţipătul altuia”. Alte romane: “Aripile Arhanghelului Mihail,” “Ritualul nopţii”, “Apocalips amânat”, “Ultima biserică”, “Muntele viu”, “Morminte străvezii”, “Ultimul om”, “Drumul spre piatră”, “Domnul clipei”, “Pasărea orbilor”, “A doua zi după moarte”, “Mila frunzelor”.
A primit de două ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru romanele “Apocalips amânat” (1998) şi “Drumul spre piatră” (2003). A fost nominalizat, tot în două rînduri, pentru aceeaşi distincţie literară, în 2001 şi 2006, pentru romanele “Domnul clipei” (pentru care i s-a decernat Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti) şi “Mut” (Editura Cartea Românească, 2006). În 1999, Fundaţia Flacăra i-a decernat Premiul pentru Proză.
Romanul său „Noaptea lui Iuda” a fost nominalizat de revista România literară pentru cea mai bună carte a anului.
În anul 2008, publică „Cei calzi şi cei reci„, Editura Cartea Românească. Romanul a primit Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti.
