Vineri, 8 octombrie 2010, ora 17:00, la Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” din Suceava, va avea loc lansarea volumului “Între legendă şi realitate – Lumea Hasidică” de dr. Shlomo Leibovici Laiş (Preşedintele Asociației Mondiale Culturale a Evreilor Originari din România – ACMEOR ), editată în Tel Aviv, 1995, Israel, de Comitetul pentru Activitate Culturală Iudaică în Rândurile Evreilor Originari din România. Volumul va fi prezentat de scriitoarea Angela Furtună. Evenimentul are loc în cadrul Simpozionului “O cultură a supravieţurii”, prilejuit de Ziua comemorării victimelor Holocaustului din România (9 octombrie 2010).
Ca să putem răspunde la întrebările “Ce este hasidismul” şi “Cui se adresează cartea lui Shlomo Leibovici Laiş”, ne sunt la îndemână fragmente cheie pe care ni le oferă chiar autorul:
“Cartea conţine două părţi : Prima – despre lumea şi mişcarea hasidică de pretutindeni. A doua – despre mişcarea hasidică din România. În cea de a doua parte apar nu numai Admor-im, care au păstorit în România, ci şi acei care au avut legături strânse cu Hasidism-ul din România ». (p. 7, Ş.L. Laiş)
“Holocaustul a exterminat o treime din poporul evreu, dar a distrus aproape toată lumea efervescentă a Hasidismului. Refacerea comunităţilor după cel de al doilea război mondial în Israle, în apusul Europei şi în Statele UNite a adus cu sine renaşterea curentului hasidic”. (p. 21, Ş.L. Laiş)
“Înnoirea hasidică este un produs exclusiv al tezaurului sufletesc al poporului evreu. Faptul că – în esenţă – hasidismul a fost o mişcare din popor şi pentru popor i-a asigurat reuşita şi l-a făcut să înscrie o pagină strălucită în istoria evreilor”. (p. 13, Ş.L. Laiş)
“Hasidismul este unul din fenomenele cele mai importante şi dintre cele mai originale, nu numai în istoria iudaismului, ci şi chiar în istoria dezvoltării religiilor, în general…Hasidismul nu s-a ocupat cu reforma religiei…el a tins spre ceva mai adânc. Datorită unei influenţe psihologice fantastice, Hasidismul a făurit un tip de credincios, la care sentimentul e mai important decât practica exteriorizată, iar animaţia şi entuziasmul religios, mai presus decât cercetarea şi pătrunderea învăţăturii”. (Dubnov, Istoria Hasidismului, citat de Ş.L. Laiş la p. 13)
