La Editura Cartea Românească, în colecţia “Performa”, va apărea volumul “20/22. Douăzeci de ani de texte” de Dan Perjovschi.
“20/22. Douăzeci de ani de texte” trasează istoria lui Dan Perjovschi la revista 22 şi, implicit, istoria României utimilor 20 de ani. În 1991, Dan Perjovschi devine membru al redacţiei, unde este angajat şi astăzi. Ceea ce face din acest volum unul inedit este faptul că pentru prima oară Perjovschi este devoalat publicului în calitate de cronicar. Altfel spus, personajul principal al acestei cărţi este Perjovschi scriitorul. Volumul scoate la iveală un foarte fin stilist, un excelent observator al lumii înconjurătoare, un critic pertinent al fenomenului cultural, politic, economic şi social românesc şi internaţional.
Desenele lui Dan Perjovschi, care alternează cu virtuozitate între caricatură, cartoon şi graffiti, instruiesc privirea în vederea descoperirii legăturii complexe dintre viaţa cotidiană, agenda politică şi autodefinirea culturală.”, a scris Marius Babias pe coperta a patra a volumului.
„Nu avem mulţi editorialişti dotaţi cu o asemenea energie a conciziei ca Dan Perjovschi.”, a scris Radu Cosaşu.
„Textele de artă scrise de Perjovschi sunt valoroase pentru că dau imaginea perfectă a anilor ’90: arta rămasă încremenită vs. primele show-uri în adevărat postcomunism, primele festivaluri de performance, primele instalaţii, primele happening-uri. Artistul este oglinda lor. Descrie totul cu detalii, redă adevărate scenarii vizuale, entuziaste. (…)
„20/22. Douăzeci de ani de texte” este cronica cea mai acută a României, aşa cum a văzut-o şi a scris-o unul dintre cei mai importanţi artişti vizuali ai momentului.” (Daria Ghiu)
Dan Perjovschi s-a născut la 29 octombrie 1961, la Sibiu. Din 1991 este grafician şi ilustrator al revistei 22 şi, în mod constant, autor de cronică de artă plastică în aceeaşi revistă. Cu timpul, articolele sale se transformă în critică dură socială şi politică, iar artistul devine, din 1999, în rubrica Vis à vis, un atent observator săptămânal al României contemporane şi al lumii internaţionale. În anul 2000, publică la Editura Nemira volumul “Vis à vis”, o primă culegere de articole.
În paralel, devine din ce în ce mai vizibil în Occident şi este considerat astăzi unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani. Este invitat să expună în cele mai mari instituţii de artă ale lumii (MoMa New York, Tate Modern London, Kunsthalle Basel, Musée d’Art Moderne, Centre Georges Pompidou, Paris, Museum of Contemporary Art, Sydney etc.), participă la numeroase evenimente de artă internaţionale (Bienala de la Veneţia, Istanbul, Sydney, Manifesta etc.) şi i se realizează peste 15 cataloage de autor. În 2004 câştigă un premiu emblematic de artă, Premiul George Maciunas. În Bucureşti, are show-uri de artă (CNDB, Centrul de Introspecţie Vizuală, Galeria Posibilă).