“Potenţialul cărţilor trebuie intuit şi exploatat”

Claudia Fitcoschi, redactorul de promovare al Editurilor Polirom& Cartea Românească (literatură română), i-a acordat Andrei Rotaru un interviu în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro. Cum suntem cu toţii interesaţi într-o mai mare sau mai mică măsură de persoanele şi poveştile care se află în spatele unor edituri de anvergură- precum Polirom& Cartea Românească în cazul de faţă, Andra Rotaru a încercat să afle ce se întâmplă cu o carte care ajunge în sistemul editorial, parcursul acesteia şi modalităţile prin care manuscrisul devine un produs finit, tipărit şi, mai ales, povestea lui, până să ajungă la cititori, şi după ce ajunge la ei.

Din experienţa acumulată până acum, ai observat să existe o cheie a succesului pe care doar unele edituri o pot găsi, iar altele nu? Ce deosebeşte o editură de succes, de o alta, care nu îşi poate menţine acest statut, în timp?

Nu cred în chei ale succesului, în reţete. Cred însă într-un mecanism în care fiecare rotiţă funcţionează perfect. Şi mai cred în viziune. Succesul unei edituri se poate măsura în cifră de afaceri, profit sau imagine. Toate acestea pot fi asigurate numai de o producţie editorială susţinută, conformă unui program prestabilit. În lumea editării de carte, succesul nu poate fi decât rezultatul muncii unei echipe profesioniste, dinamice, alerte, implicate, mereu „pe fază”. La toate acestea, se adaugă flerul editorului, dublat de o cercetare serioasă de marketing. Succesul unei edituri înseamnă şi că aceasta a răspuns prompt necesităţilor cumpărătorilor de carte. Şi a ales cele mai bune răspunsuri.

Privind lucrurile strict din perspectiva departamentului în care lucrez eu, în mod sigur, promovarea poate asigura o mare parte din succesul unei edituri. Dată fiind concurenţa acerbă de pe piaţa de carte din România, promovarea este, fără doar şi poate, indispensabilă.

Există şi avantaje care pot decurge din această criză financiară? Oferă ea o platformă de dezvoltare pentru alte mecanism editoriale, pe care, altfel, nu le-ar fi putut descoperi Polirom& Cartea Românească?

Deocamdată, dacă există cumva, aceste avantaje nu se văd. Majoritatea editurilor şi-au diminuat producţia, unele librării (chiar şi reţele de librării) şi-au declarat insolvenţa. Efectele crizei financiare sunt, până în acest moment, negative. Şi nu cred că situaţia se va redresa prea curând. Cât despre cea de-a doua întrebare, mecanismele trebuie adaptate la datele crizei. Criza te obligă să faci economie, să fii mai vigilent şi să munceşti mai mult. Cât priveşte promovarea, aceasta trebuie să fie cu atât mai agresivă, cu cât criza este mai mare. Promovarea este un exerciţiu continuu. Iar intermitenţele, oricare ar fi cauzele lor, îl pot face zadarnic.

An de an, aproape toţi tinerii îşi doresc să publice la CR sau Polirom, fie la concursul organizat de USR cu CR, fie în urma depunerii manuscriselor la sediul editurilor. Cum îţi explici această dorinţă a lor? Ce se întâmplă, de exemplu, cu volumul unui debutant, după ce e acceptat de editură? Va deveni peste noapte un nume cunoscut?

Cartea Românească organizează anual două concursuri: Concursul de debut al editurii, dedicat exclusiv debutanţilor, şi, împreună cu Uniunea Scriitorilor din România, Concursul de manuscrise pentru tinerii scriitori sub 35 de ani. De asemenea, Cartea Românească publică debuturi şi în afara acestor două concursuri, la fel ca şi Polirom, care, în 2004, a iniţiat o colecţie dedicată scriitorilor tineri, colecţia „Ego.Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici. Toate acestea reprezintă o uşă deschisă literaturii române tinere (şi nu numai). Literatură română este unul dintre domeniile editoriale pe care Polirom mizează şi în care investeşte, iar în cazul editurii Cartea Românească, explicaţia e şi mai simplă: acesta este profilul său (de unde şi deviza acesteia: „Promovarea scrisului românesc”). Pe de altă parte, Polirom şi Cartea Românească înseamnă o garanţie a calităţii atât pentru cititorii/ cumpărătorii de literatură romană, cât şi pentru criticii literari sau jurnaliştii care contribuie ulterior la mediatizarea autorilor publicaţi de aceste două edituri.

Etapele prin care trece un manuscris acceptat sunt cele specifice procesului editorial: redactare, corectură, copertă, tipar, distribuţie, promovare. Nici un scriitor debutant nu poate deveni vedetă peste noapte. Vorbim de o evoluţie, de o transformare, uneori mai lentă, alteori neaşteptat de rapidă. Iar factorii care o influenţează sunt multipli. Un rol important îl are desigur şi promovarea, care, deşi necesară, cum spuneam, nu e întotdeauna suficientă. Autorii pe care o editură îi debutează reprezintă o investiţie pe termen lung. Aceştia vor deveni mai puternici cu fiecare carte publicată. Debutul însă poate atrage după sine numeroase oportunităţi: participarea la târguri internaţionale, traduceri în străinătate, lecturi internaţionale, burse s.a. Este totuşi un start bun.

Se scrie multă proză, se scrie la fel de multă poezie. Putem vorbi însă de o mai bună receptare a prozei? De ce?

Se publică multă proză, se publică mai puţină poezie, dar se publică. Editură Cartea Românească are, de altfel, o colecţie de poezie. Se vorbeşte de o mai bună receptare a prozei şi, mai ales, a romanului. Nu sunt de acord cu părerea generală conform căreia nu se mai citeşte poezie. Se citeşte. Însă, oamenii cumpără, şi subliniez cumpără, mai mult proză. Şi, în special, roman. Cred că este o problemă de opţiune, pur şi simplu. În ciuda unei distribuţii ireproşabile – cărţile noastre pot fi găsite extrem de uşor pe site-urile noastre, www.polirom.ro şi www.cartearomaneasca.ro, în librăriile virtuale, precum şi în toate librăriile şi reţelele de librării din ţară – volumele de poezie se vând mai greu. Este o realitate.

Autorii români beneficiază de o serie de colecţii dedicate lor la CR. Când a început promovarea literaturii române şi cum a continuat ea?

Autorii români beneficiază de serii de autor atât la Polirom – seria „Norman Manea”, de exemplu, sau seriile de autor cuprinse în colecţia „Opere” (Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Emil Brumaru, Radu Cosaşu, s.a.) -, cât şi la Cartea Românească – seriile „Radu Aldulescu”, „Daniel Bănulescu” sau „Florina Ilis”. Promovarea literaturii române a avut, de fapt, două începuturi: unul, în anul 2004, când Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, colecţie dedicată tinerilor scriitori, debutanţi sau nu, dar care să nu fie cu nimic mai prejos decât scriitorii consacraţi; altul, în anul 2005, când Polirom a preluat Cartea Românească şi a dezvoltat programul editorial al acesteia, încurajând în permanenţă debutul. Promovarea literaturii române continuă să fie un act de normalizare a modului în care cititorii români trebuie să se raporteze la aceasta. Eforturile noastre ţintesc încrederea cititorilor într-o literatură romană tânără care nu-i va dezamăgi.

Ai iniţiat o serie de campanii de promovare a scriitorilor români în presă, asiguri o bună comunicare între mass-media şi autorii CR& Polirom etc. Aceste iniţiative vin şi din încrederea pe care o ai în aceşti autori români. Cât de important este ca, lucrând într-o editură, să citeşti ce scriu aceşti scriitori, să iei contact direct cu ei, să le pui la dispoziţie o serie de alternative şi de soluţii viabile lor?

Citesc literatură romană (si nu numai). Am autori preferaţi de la care abia aştept următoarea carte. Am citit cărţi minunate publicate de Polirom şi Cartea Românească. Citeam însă şi înainte să lucrez la Polirom. Dar nu e nimic deosebit în asta. Cred că prima carte din colecţia „Ego. Proză” pe care am citit-o a fost Degete mici de Filip Florian. Şi cred că am făcut o alegere excelentă. Această carte m-a făcut să-mi doresc să citesc toate cărţile din această colecţie şi să o urmăresc îndeaproape. Nu mă gândeam pe atunci că o să promovez următorul roman al lui Filip Florian, Zilele regelui..

Promovarea editorială te obligă să înţelegi lumea în care te afli. Încerc să citesc cât mai multe dintre cărţile pe care le promovez, înainte să apară, dacă nu integral, măcar parţial. Există, desigur, o serie de strategii comune pe care le folosesc în promovare, însă, dincolo de asta, vorbim despre potenţialul fiecărei cărţi în parte. Toate cărţile publicate de noi au şanse egale de promovare, au acelaşi start, aceleaşi premise, însă evoluţia lor diferă. Potenţialul cărţilor trebuie intuit şi exploatat. Potenţial de promovare înseamnă potenţial comercial. Sigur, succesul unei  cărţi nu se măsoară numai în cifre, ci şi în premii literare importante sau, cum spuneam şi mai sus, în alte beneficii care decurg din publicarea acesteia – traduceri în străinătate, participarea la târguri internaţionale ş.a.m.d. Trebuie să conştientizăm însă contextul în care se lansează o carte: publicul ţintă (redus, în cazul literaturii române), condiţiile economice, potenţialul de implicare a autorului, şamd.

Cum este munca în echipa CR& Polirom? Aveai experienţă editorială în momentul în care te-ai angajat, în urmă cu trei ani?

Este mult de muncă în echipa CR& Polirom. Şi este mai mult decât muncă. E un stil de viaţă. Înainte de Polirom, am fost librar şi, ulterior, librar-coordonator la Librăria Humanitas din Iaşi. La un moment dat, am început să fac, împreună cu colegele mele de atunci, seri de literatură în cafeneaua Sage de la BCU. Prima discuţie a fost despre Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom. Proiectul a durat câteva luni, am strâns foarte mulţi oameni, au fost evenimente foarte reuşite. În acelaşi timp, făceam şi un master de PR şi îmi trecea prin cap că aş putea să lucrez într-o editură. Cunoşteam foarte bine, inevitabil, oferta de carte a tuturor editurilor din România şi mă preocupau întâlnirile şi discuţiile despre cărţi.

Ce noutăţi ne pregătiţi nouă, cititorilor, în această toamnă?

Voi aminti doar câteva dintre titlurile – semnate de autori români – pe care le pregătim pentru această toamnă. La Polirom:  Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian – seria de autor „Norman Manea”, Escale în timp şi spaţiu – seria de autor „N. Steinhardt”, volumul al doilea de Teatru – seria de autor „Valeriu Anania”, Demonii vintului, noul roman al Danielei Zeca (colecţia  „Ego. Proză”). La Cartea Românească: Domnul K eliberat de Matei Vişniec (colecţia „Proză”), Moartea parafină de Robert Şerban (colecţia „Poezie”), Nimeni sau Fumătorul de pipă, Claudiu Soare (roman de debut).

Citeşti multă proză şi poezie autohtonă. Ai avut încercări literare până acum? Ce-ţi oferă lectura, în general?

Evident! Cine nu a încercat?! În liceu am scris poezii cu rimă. Caiete întregi. Apoi, în facultate, m-am maturizat: am trecut la proză. Am încercat să scriu şi teatru la un moment dat. Însă nu m-am luat niciodată foarte în serios. Prefer să fiu cititor.

Ce-ţi place cel mai mult la târgurile de carte la care participi?

Ritmul ameţitor în care se desfăşoară acestea. Eu sunt o persoană dinamică. Chiar şi când nu am nimic de făcut, tot îmi găsesc ceva de lucru. Improvizez. Cel mai bine funcţionez când nu există sincope de nici un fel în muncă mea. Şi timpul liber trebuie folosit eficient. Participarea la târgurile de carte înseamnă totodată şi un test al abilităţilor mele de comunicare.

Unor situaţii mai puţin plăcute, chiar stresante, cum le faci faţă, în plan profesional sau personal?

Nimeni nu scapă de situaţiile neplăcute. Şi nu există situaţii care să nu aibă rezolvare. E o chestiune de voinţă şi de responsabilitate. Iar cu stresul cred că ne-am obişnuit deja cu toţii.