Astăzi, 30 septembrie 2010, ora 10:30, va fi deschis un club de informare şi lectură în cadrul Centrului de Asistenţă Nr.1 din Bucureşti. Acest proiect face parte din programul “NU SUNT SINGURI” al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, derulat prin Serviciul “Dezvoltarea Serviciilor Publice. Evaluare Prospectivă. Marketing”. Cu acest prilej va fi sărbătorită “Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi a instituţiilor implicate. Manifesatarea va cuprinde şi un program cultural-artistic asigurat de elevi ai Şcolii Populare de Artă din Bucureşti.
Clubul de informare şi lectură de la Centrul de Asistenţă Nr. 1 din Bucureşti îşi propune asigurarea asistenţei gratuite, din punct de vedere biblioteconomic, a persoanelor defavorizate, instituţionalizate, prin înfiinţarea de cluburi de informare şi lectură în cămine pentru adulţi, centre de copii, penitenciare, precum şi asigurarea de servicii specifice pentru persoane cu disabilităţi de vedere sau locomotorii.
În aceste cluburi este asigurat accesul liber la informaţie şi lectură publică, precum şi derularea unor momente de socializare prin organizarea de activităţi specifice (întâlniri cu diverse personalităţi, organizare de expoziţii, vizite la obiective de interes cultural (teatru, muzee, circ …).
De la demararea programului, acesta este cel de-al treilea club, după cele deschise la Complexul de Servicii Sociale Odăi (Sectorul 1) şi la Centrul de Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională Calderon (Sectorul 2).
Clubul de informare şi lectură de la Centrul de Asistenţă Nr. 1 din Bucureşti a fost organizat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, şi, mai ales, prin contribuţia voluntară (donare de cărţi) a utilizatorilor celei mai mari biblioteci publice din România, Biblioteca Metropolitană Bucureşti.