ICR New York îşi deschide sezonul de toamnă cu o serie de evenimente de excepţie: festivalul româno-american de povestiri de la New Orleans, turneul nord-american al formaţiei Mahala Rai Banda, prezentarea în SUA a şapte artişti vizuali români, Bienala Bucureşti sintetizată pentru newyorkezi, „Ofensiva Generozităţii”, proiect românesc de artă activă.
În perioada 19 septembrie 2010- 26 iulie 2011 şapte artişti români expun la Hudson Valley Center for Contemporary Arts, Peekskill, New York: Marius Bercea, Adrian Ghenie, Ion Grigorescu, Ciprian Mureşan, Şerban Savu, Leonardo Silaghi şi Geta Brătescu (până în 26 iulie 2011).
Iniţiată de Hudson Valley Center for Contemporary Arts (HVCCA), cu sprijinul ICR New York, expoziţia de artă contemporană „After the Fall” reuneşte 18 artişti din 6 ţări central şi est-europene (România, Cehia, Croaţia, Letonia, Slovenia şi Ungaria) – „nucleul greu” al selecţiei făcute de către curatorii Marc şi Livia Straus fiind reprezentat de artiştii români.
Expoziţia îşi propune contextualizarea şi explicitarea succesului internaţional remarcabil de care s-au bucurat în ultimii ani artiştii vizuali din această regiune. Curatorul Marc Straus, referindu-se la artiştii care locuiesc şi creează în Cluj-Napoca şi Bucureşti, notează în catalogul expoziţiei: „Această generaţie respectă în mod deosebit Statele Unite şi New York-ul pentru dinamismul lor, însă nu se lasă sedusă de acesta. Nu îşi doresc să fie americani sau artişti americani. Îşi doresc să trăiască exact acolo unde trăiesc şi speră ca, prin această alegere, să devină artişti mai buni.”
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 19 septembrie 2010 – 26 iulie 2011 şi va fi însoţită pe întreaga sa durată de o serie de mese rotunde şi discuţii cu participarea artiştilor, evenimente găzduite de HVCCA, ICR New York, ca şi alte locaţii artistice de prestigiu din New York. La vernisajul expoziţiei şi masa rotundă din 19 septembrie 2010, vor participa artiştii români Marius Bercea, Şerban Savu şi Leonardo Silaghi.
Ca urmare a primei sale prezenţe în spaţiul nord-american în 2009 la galeria Ludlow 38 din New York, o altă iniţiativă sprijinită de ICR New York, tinerilor artişti li se adaugă o prezenţă excepţională – Ion Grigorescu (63 ani), unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi al artelor vizuale contemporane româneşti din anii ’70-’80, a cărui contribuţie la scena alternativă din România este admirată şi respectată de către mai tânăra generaţie.
HVCCA şi-a propus, de altfel, ca focus în perioada 2010-2011 arta vizuală contemporană din România, organizând în paralel două expoziţii personale ce marchează prima prezenţă americană a doi artişti români: tânărul artist Leonardo Silaghi (23 ani, absolvent al Universităţii de Arte Vizuale, Cluj-Napoca), în perioada iulie-septembrie 2009, şi Geta Brătescu (83 ani), numită de curatori „Louise Bourgeois a Europei de Est”, în primăvara anului 2011.
Catalogul expoziţiei „After the Fall”, conţinând eseuri critice semnate de Marc Straus şi Mihnea Mircan, este publicat cu sprijinul ICR New York.
Totodată, în perioada 20-29 septembrie 2010 va avea loc primul turneu nord-american al formaţiei “Mahala Rai Banda” – de la Atlanta, Minneapolis, Chicago la New York, Toronto şi Montreal.
Spumosul grup Mahala Rai Banda, reunind 11 muzicieni din renumitele sate Clejani şi Zece Prăjini, este capul de afiş al concertului programat în 26 septembrie 2010, la SummerStage din Central Park, locaţie în aer liber ce atrage în fiecare vară zeci de mii de spectatori, unde au concertat nume celebre ale muzicii clasice şi moderne. Concertul are loc în cadrul festivalului Black Sea Roma, organizat de Center for Traditional Music & Dance, World Music Institute şi NY Gypsy Festival, cu sprijinul National Endowment for the Arts, ICR New York şi Trust for Mutual Understanding.
Alături de New York, turneul nord-american organizat de NY Gypsy Festival cu sprijinul ICR New York include concerte în alte opt oraşe din SUA şi Canada: Kennesaw State University, Atlanta, GA (20 sep); Global Roots Festival, Minneapolis, MN (21 sep); Landfall Festival of World Music, Cedar Rapids, IA (22 sep); Madison World Music Festival, Madison, WI (23 sep); Chicago World Music Festival, Chicago, IL (24 sep); Global Union 2010 Festival, Milwaukee, WI (25 sep); Small World Music Festival, Toronto, Canada (28 sep) şi Pop International Music Festival, Montreal, Canada (29 sep).
În data de 21 septembrie 2010, va avea loc „Bienala Bucureşti” la Art in General, New York
În parteneriat cu ICR New York, Art in General, un spaţiu alternativ newyorkez pe care nu-l ratează nicio hartă dedicată artei vizuale contemporane internaţionale, va găzdui în 21 septembrie 2010, o conferinţă de prezentare a următoarei ediţii a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană Bucureşti, organizată de Pavilion (25 mai – 22 iulie 2012), marcând prima desemnare a unui curator american al Bienalei – Anne Barlow, în prezent directorul executiv al Art In General, curator la New Museum of Contemporary Art din New York (1999-2006); Glasgow Museums (1994-1999) şi Scottish Arts Council Collection of contemporary art (1989-1994). Alături de Anne Barlow, la eveniment vor participa Răzvan Ion şi Eugen Rădescu, directorii Bienalei, şi Simina Neagu, curator asistent al BB5.
În perioada 22-24 septembrie 2010, va avea loc Festivalul de povestiri „1001 de nopţi în New Orleans”
ICR New York prezintă, în colaborare cu Gold Mine Saloon şi Universitatea din New Orleans, un mini-festival de povestiri româno-american la New Orleans. Sub titulatura ludică „1001 de
nopţi în New Orleans: Nopţi de arabesc creol şi fascinaţie transilvano-moldavă! O bătălie a barzilor!”, festivalul îi va aduce împreună pe scriitorii transilvăneni Ruxandra Cesereanu şi Corin Braga, prozatorii ieşeni Florin Lăzărescu şi Lucian Dan Teodorovici (aflaţi pentru prima dată în SUA) şi studenţii Marius Conkan şi Bogdan Odăgescu (Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca) cu scriitorii americani din golful francez al Louisianei, Dave Brinks, Bill Lavender, Jessica Faust-Spitzfaden, R. Moose Jackson, James Nolan şi DeWitt Brinson – maestrul de festivităţi fiind scriitorul Andrei Codrescu.
„Ceremoniile narative” din cadrul festivalului vor cuprinde în 22 şi 23 septembrie 2010, două seri de lecturi publice cu participarea tuturor scriitorilor români şi americani, evenimente găzduite de prestigiosul Gold Mine Saloon din New Orleans, urmate în 24 septembrie de o întâlnire între Centrul de Cercetare a Imaginarului din Cluj şi New Orleans School for the Imagination, sub forma unui atelier de creaţie condus de Corin Braga, Dave Brinks, Andrei Codrescu şi Bill Lavender şi deschis atât studenţilor din New Orleans, cât şi publicului larg. Găzduită de University of New Orleans, această întâlnire va fi precedată de un atelier de “collaborative poetry” susţinut de Ruxandra Cesereanu şi Andrei Codrescu.
Ideea acestui mini-festival s-a născut în urma turneului de lansare în SUA a cărţii „Submarinul iertat” de Ruxandra Cesereanu şi Andrei Codrescu, organizat de ICR New York în 2009 la New York, New Orleans şi Baton Rouge.
În perioada 23-26 septembrie 2010, va urma un eveniment susţinut de Maria Drăghici şi Bodan Georgescu, care prezintă iniţiativa „Ofensiva Generozităţii” şi centrul „laBOMBA” la teatrul La MaMa ETC din New York
Conferinţa „Acting Together on the World Stage”, iniţiată de Theatre Without Borders în colaborare cu o serie de alte organizaţii din New York, este dedicată schimburilor teatrale internaţionale şi rolului acestora în zonele de conflict şi în dezvoltarea comunitară. Conferinţa, găzduită între 23-26 septembrie 2010 de teatrul La MaMa ETC din New York, va cuprinde o serie de mese rotunde, ateliere, spectacole de teatru şi expoziţie de arte vizuale, cu participarea unor artişti şi profesionişti din peste 25 de ţări precum Argentina, Belarus, Burma, Peru, Serbia, Sri Lanka, Sudan, Uganda, SUA, Israel, Irak sau Zimbabwe.
Cu sprijinul ICR New York, artiştii Maria Drăghici şi Bogdan Georgescu vor prezenta în 25 septembrie iniţiativa „Ofensiva Generozităţii” şi Centrul Comunitar pentru Educaţie şi Artă Activă Rahova-Uranus „laBOMBA” în cadrul unei mese rotunde la care vor participa artişti din SUA, Zimbabwe, Irak şi Uganda. Desfăşurând încă din 2006 proiecte de artă comunitară şi artă activă în zona Rahova-Uranus din Bucureşti, „Ofensiva Generozităţii” a experimentat practici de democraţie participativă, iar artiştii implicaţi în proiect şi-au asumat rolul de mediatori între comunitatea Rahova-Uranus şi autorităţile locale, generând spaţii de dezbatere publică ce au dus la înfiinţarea Centrului Comunitar pentru Educaţie şi Artă Activă Rahova-Uranus „laBOMBA”. „Ofensiva Generozităţii” a câştigat în 2010 premiul „Marile speranţe” acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru.
Mai multe detalii despre programul toamnei 2010 se găsesc la pagina web www.icrny.org.