Astăzi, 23 septembrie 2010, ora 15:00, în cadrul Târgului de Carte Bok- & Bibliotek de la Göteborg, se va decerna Premiul “Marin Sorescu” pe anul 2010.
Numele laureatului va fi dezvăluit cu ocazia ceremoniei de decernare. La eveniment vor participa patru dintre membrii juriului – Dan Shafran, Jonas Ellerström, Gabriella Håkansson şi Annina Rabe.
Premiul este decernat anual, în perioada toamnei, unui scriitor suedez care desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire, care prin opera sa face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală. Valoarea premiului este de 50.000 de coroane suedeze şi un trofeu conceput şi realizat de artista Kuki Constantinescu.
Laureaţii de până acum ai premiului sunt: Steve Sem-Sandberg, Nina Burton şi Peter Handberg. Aceştia se vor întâlni duminică, 26 septembrie 2010, la ora 11.00, tot în cadrul Târgului, pentru un seminar pe tema rolului crescând pe care îl joacă documentarea ştiinţifică în literatura suedeză contemporană.