Începând cu toamna acestui an, Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, prin Departamentul Cultural Artistic, organizează o nouă colectă de carte intitulată „O CARTE PENTRU TINE”. Această campanie este coordonată de scriitoarea Angela Baciu, cu sprijinul directorului Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi, ec. Ovidiu Ioan Manole.
Acest proiect de donare de carte îşi propune să readucă în atenţia tuturor importanţa cărţii şi a lecturii. Dacă în biblioteca ta ai o carte pe care nu o mai citeşti, nu o mai doreşti, pe care nu vrei s-o mai păstrezi sau pur şi simplu vrei să o donezi, aceasta poate fi adusă şi donată la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, la secretariat. Cărţile strânse vor ajunge în bibliotecile şcolilor din satele şi comunele gălăţene.
“Chiar dacă în biblioteca ta ai cărţi vechi, rupte, prăfuite, cu paginile îndoite, nu le arunca la coş, cineva are nevoie de ele. Vino şi vom iniţia împreună o nouă bibliotecă, cărţile tale vor ajunge pe băncile şcolii pentru copiii noştri. Alătură-te proiectului nostru.Vino să donezi o carte, fiecare copil din jurul nostru trebuie ajutat şi sprijinit.”, a declarat coordonatorea acestui proiect, scriitoarea Angela Baciu.