Scriitorul Petru Cimpoeşu revine în atenţia publicului cu volumul “Firesc”, ediţie revăzută, apărut în colecţia “Fiction LTD” a Editurii Polirom.
„Romanul e încontinuu hrănit – de aici forţa lui – cu o sumedenie de observaţii din acelea ce dau substanţă prozei adevărate şi arată că autorul ştie foarte multe despre lumea – din jur şi cosmică, exterioară şi interioară – în care trăieşte.”, a scris Valeriu Cristea despre acest volum.
„Jurnalul Iuniei dă cel mai bine măsura disponibilităţilor artistice ale prozatorului. Aflăm aici o ştiinţă impecabilă de a surprinde banalitatea de care se înconjoară lumea şi care devine noua sa mitologie, dar şi capacitatea de a evoca fragmente de trecut în toată prospeţimea şi naturaleţea lor (…). În genere, Petru Cimpoeşu are o capacitate indiscutabilă de a transcrie realitatea şi, chiar când aceasta iese din tiparele obişnuite, impresia de firesc este copleşitoare.” (Radu G. Ţeposu)
„Petru Cimpoeşu mi se pare cel mai în formă prozator român al momentului. Şi nu cred că spun o vorbă mare. În fond, câţi dintre scriitorii noştri au reuşit să dea, succesiv şi într-un interval de doar şase ani, trei romane precum Povestea Marelui Brigand (2000), Simion liftnicul (2001) şi Christina Domestica şi Vânătorii de suflete (2006)? ”, a scris Andrei Terian.