spot_img

„Populația românească din Nordul Bulgariei“ – expoziţie de fotografie şi lansare de carte

Miercuri, 6 octombrie 2010, ora 18:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38, Bucureşti), vor avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Populația românească din Nordul Bulgariei“ și lansarea cărții “Românii dintre Vidin, Dunăre și Timoc. Sărbători, obiceiuri, credințe” de Emil Țîrcomnicu, publicată la Editura ICR. Alături de autorul imaginilor şi volumului, vor lua cuvântul prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române și Ivo Gheorghiev, președintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria. Expoziţia va fi deschisă în perioada 1-8 octombrie 2010, în intervalul orar 10.00-20.00. Accesul publicului este liber.

Cartea și fotografiile realizate în Bulgaria reprezintă un rezultat al cercetărilor de teren desfășurate de Emil Ţîrcomnicu în nordul Bulgariei, în anii 2009-2010, prin coordonarea proiectului PNI-IDEI nr. 868/2008, finanţat de UEFISCSU-CNCSIS.

În nordul Bulgariei există două comunităţi româneşti, care se diferenţiază etnografic. Românii timoceni trăiesc în regiunea dintre Vidin şi Timoc, în zona bulgărească şi sunt localizaţi compact în 31 de sate, în oraşul Bregova, punctul de graniţă cu Serbia, şi în oraşul Vidin (numit de români Dii). De la Lom către Silistra, în regiunile Montana, Vraţa, Pleven, Lovech, Veliko Târnovo, Ruse şi Silistra, cu precădere în Vraţa, Plevna şi Veliko Târnovo, se află aproape 70 de sate locuite de populaţie de origine română, în proporţii diferite (de la 10 % la 80 %). În prezent, în Bulgaria nu există învăţământ primar şi secundar și nici emisiuni tv sau radio în limba română. Conform estimărilor asociațiilor românești, comunitatea românească din Bulgaria numără aproximativ 150.000 de persoane.

Emil Țîrcomnicu este cercetător etnolog la Institutul de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu” al Academiei Române, fiind coautor a două importante sinteze etnografice: “Atlasul Etnografic Român” și “Corpusul de Documente Etnografice”. A publicat mai multe lucrări de referință pentru studiul românității sud-dunărene, printre care: “Meglenoromânii. Destin istoric și cultural” (Editura Etnologică, 2004), “Despre aromâni. De vorbă cu Hristu Cândrovean”u (Editura Fundației Culturale Dimândarea Părintească, 2006), “Identitate românească sud-dunăreană. Aromânii din Dobrogea” (Editura Etnologică, 2007), “Obiceiuri și credințe macedoromâne. Dicționar” (Editura Biblioteca Bucureștilor, 2009). „Cercetătorul care analizează statistic datele privind minorităţile naţionale din ţările din jurul României va vedea că etnicii români nu sunt evidenţiaţi în recensămintele oficiale decât în proporţii infime. În Republica Moldova se găsesc în proporţie de aproximativ 2%, în Bulgaria, în zona Timocului, sub 1 %, nemaivorbind de Serbia, Albania, Grecia ş.a. Consultând hărţile etnice realizate în urmă cu un secol de specialiştii străini, vom vedea că alta ar trebui să fie astăzi realitatea. De la biroul de lucru se pune întrebarea: românii au fost asimilaţi sau situaţia din societăţile respective (juridic-legală sau social-culturală) nu permite afirmarea identităţii româneşti? Atunci când există, se pot consulta datele celor care declară limba maternă ca fiind limba română sau un dialect al limbii române, în paralel cu cele ale originii etnice. Se poate face, de asemenea, apel la recensămintele de la începutul secolului al XX-lea şi din perioada interbelică. Relevantă, însă, rămâne radiografierea realităţii sociale, prin deplasarea „pe teren”. Abordarea noastră surprinde in imagine realitatea socială şi etnografică a comunităţilor româneşti din nordul Bulgariei (în special din zona de nord, Valea Dunării, cu localităţile cuprinse între Silistra şi Lom, ca şi arealul dintre Vidin, Dunăre şi Timoc, cunoscut sub numele de Valea Timocului bulgăresc). În aceste zone am realizat cercetări etnografice prin coordonarea proiectului CNCSIS-IDEI, nr. 868/2008, în perioada 2009-2010, încercând extinderea cercetărilor Atlasului Etnografic Român în afara spaţiului statal, în cadrul comunităţilor istorice româneşti din jurul graniţelor. Fenomenul etnografic, precum şi cel lingvistic, nu se opreşte la graniţa statului, el regăsindu-se acolo unde există o populaţie de aceeaşi origine etnică”, a scris Emil Țîrcomnicu.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508