Scriitorul Şerban Foarţă a trimis redacţiei AgenţiadeCarte.ro un nou text la cestiunea zilei intitulat: DE CE SUNT, OARE, SUPĂRAŢI PE NOI…
DE CE SUNT, OARE, SUPĂRAŢI PE NOI…
Întrebarea asta îi priveşte pe foştii, pe actualii şi, poate (însă sper să mă înşel!), şi pe viitorii noştri guvernanţi…
Răspunsul este, după mine, unul simplu: democraţiile implică, la anumite termene, alegeri.
Ceea ce face ca Puterea să depindă, că vrea sau nu, de un electorat.
Aceasta, nu doar într-un stat republican sau monarho-constituţional; dar şi în cazul unor regi şi împăraţi (electivi, iar nu ereditari), – ca, între alţii, „Napoléon le Petit” (ca să fac uz de-o cvasicalomnie aparţinându-i lui Victor Hugo), care devine, prin alegeri, Preşedinte; apoi, prin lovitură de stat şi plebiscit (două, nu unul singur), Împărat.
Or, despre el e vorba în faimosul vers eminescian: „Mărirea-i e în taină legată de aceşti”, – acest „aceşti” fiind, evident, electoratul (fie, el, unul de elită sau dotat, baremi, cu simţ civic, fie o gloată amărâtă şi informă, manipulabilă prin definiţie, ca acea „grupă zdrenţuită” la care se referă Eminescu).
În pofida, aşadar, a unor false numărători ale biletelor din urne şi ale altor mici sau mari matrapazlâcuri (în frunte cu computajul stalinian), guvernanţii, în democraţii, depind de un electorat, – pe care, nu o dată, îl flatează, îl mistifică, îl cumpără (pe mai nimic), îl ameţesc, îmbată şi adorm cu, nu o dată, promisiuni de ordin demagogic, cu discursuri populiste aberante, inverosimile la culme, dar cu atât mai lesne de crezut, – căci corespund unor pulsiuni emoţionale şi unui vis al „perei mălăieţe”, care, mai doct, se cheamă wishful thinking, alias „gândire deziderativă”.
Ei, bine, dependenţa asta naşte, de regulă, resentimente, guvernanţii detestându-i şi pe-aceia ce nu le-au vârât numele în urnă (fie şi dacă, la şampanie, le, chipurile, mulţumesc şi lor), şi – ceea pare, dar nu e deloc, paradoxal – şi pe-aceia care le-au dat votul.
Iar asta, pentru că (o spune Dostoievski, – într-un cu totul alt context) le sunt îndatoraţi, datori, datornici, fapt, anevoie suportabil, ce naşte disconfort, ranchiună, ponos şi, in extremis, ură.
De unde, între altele – atâtea! – o supraimpozitare ticăloasă a modicului drept de autor (ca şi cum ei ne-ar fi coautori!), ca şi sadismul triplelor ghişee…
Şerban FOARŢĂ
89 vizualizări, 0 comentarii.
Constat că politica fără VIP-uri şi scandaluri nu-l interesează pe român!
112 vizualizări, comentarii 0!
Constat că politica fără VIP-uri şi cancanuri, românului nu-i e pe plac.
Daca se ajunge la numărul de 120 vizualizări fără comentarii, pe primul
îl scriu eu.
Mă ţin de promisiune şi încep.
Articolele lui Ş. F. sînt subtile. Uneori, poate, prea subtile.
Într-o lume care nu aude în general decît înjurătura, unii ca el riscă să n-aibă audienţă.
Şi e păcat.
În „De ce sînt, oare, supăraţi pe noi…”, Ş. F. face cîteva ipoteze plauzibile, culminînd cu cea inspirată din Dostoievski. Guvernanţii nu ne prea iubesc pentru ca depind de noi, prin vot şi prin promisiuni electorale. Cînd se văd cu sacii în căruţă, dau bice cailor şi noi ramînem pe jos, cu buzele umflate.
În plus, Ş. F. are umor şi e politicos, într-un context în care mai ales gluma groasă şi grosolănia au succes.
După ce am spart gheaţa, aştept curioasă alte comentarii.
Vă mulţumesc.
Dincolo de părerile (bune) despre mine, – cred că aveţi multă dreptate cu „gluma groasă” şi „grosolănia”…