Mâine, 2 septembrie 2010, ora 17:00, la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti – Sala Oglinzilor, are loc lansarea volumelor “El” şi “Smulgerea zalei” de Liviu Georgescu, apărute la Editura Paralela 45. La eveniment vor participa: Nicolae Manolescu, Călin Vlasie, Liviu Georgescu.
„Fapt e că poezia lui Liviu Georgescu porneşte uşor, cu aparenţe de desprindere şi aprindere spontană, dar cu motoare grele. Ea are nevoie, într-adevăr, de amplitudinea unui scenariu existenţial pentru a-şi putea da drumul. Şi nu de un scenariu încropit din bucăţele, ci de unul exhaustiv, care să se întindă de la alfa la omega. Iar asta pentru că are nevoie de demaraj şi de un spaţiu de rulare al obsesiilor; de un „spaţiu vital” pentru imaginarul ca atare, care nu e unul punctual, ci mai degrabă unul procesual. […] Sub foiţa cerebrală a notaţiilor lui Liviu Georgescu bate, de fapt, inima unei poezii compasionale. Cum, de altfel, şi trebuie în cazul oricărui poet autentic.”, a scris criticul literar Al. Cistelecan despre poezia lui Liviu Georgescu.