În colecţia „Sociologie. Antropologie” a Editurii Polirom, a apărut volumul “România postsocialistă. Munca, trupul şi cultura clasei muncitoare”, realizat de antropologul David Kiedeckel.Volumul reprezintă un studiu inedit dedicat declinului clasei muncitoare în perioada post-comunistă.
Beneficiar al unui statut social dramatic diminuat, muncitorul trece din rîndurile elitei într-un plan secundar din punct de vedere social. Dacă altădată minerii şi muncitorii reprezentau elita forţei de muncă româneşti şi se bucurau de numeroase privilegii, astăzi abia dacă sunt menţionaţi în lucrările privind transformările postsocialiste. Volumul tratează tocmai declinul acestor grupuri sociale după 1989, în cei mai grei ani de după regimul comunist (1999-2002).
Sprijinit pe mărturiile unor foşti mineri din Valea Jiului şi muncitori din Făgăraş, pe care le plasează în contextul general al muncii, relaţiilor politice, vieţii domestice şi comunitare, cartea descrie noua realitate cu care se confruntau aceste categorii profesionale, cu problemele specifice: precaritatea locurilor de muncă, degradarea sănătăţii şi insecuritatea socială.
„După estimările mele, cei trei ani dedicaţi acestei cercetări au fost, totodată, şi cei mai dezastruoşi din punctul de vedere al vieţii politice, sociale şi culturale din România, de la căderea lui Ceauşescu încoace”, a precizat autorul. Din punctul acestuia de vedere, temele şi tonul acestei cărţi, dar şi al filmului amintit, reflectă întreg climatul social al acelor ani „dezastruoşi”. „Lumea muncitorilor români ai acelor ani, zbătându-se la cumpăna trecerii dintre milenii, era foarte deprimantă şi oferea puţine promisiuni de schimbare”, a precizat antropologul.
Printre cele mai importante probleme cu care se confruntau muncitorii intervievaţi de Kiedeckel se numărau munca sub nivelul calificării, şomajul sau ameninţarea şomajului, creşterea rapidă a costurilor vieţii, destrămarea familiilor şi deteriorarea sănătăţii şi, mai ales, teama şi nesiguranţa privind viitorul lor. „După cum menţionez în carte, «stresul» era cuvântul care apărea mereu şi mereu în interviurile cu minerii din Valea Jiului sau cu muncitorii de la uzinele chimie din Făgăraş.”
Cartea oferă răspunsul la o întrebare esenţială: „cum au răzbătut aceşti oameni în anii care au urmat?”. „Postsocialismul e dureros. După cum dovedesc Constantin Moldoveanu şi Ioan Popa (doi dintre subiecţii intervievaţi – n.r.), transformările din această perioadă sunt înscrise în corpurile, minţile şi în mărturisirile multora dintre cei care trăiesc aceste timpuri nesigure (…). Vorbind despre lumea lor, muncitorii aruncă o privire introspectivă, înlăuntrul lor, dar şi în exterior, asupra societăţii postsocialiste, cu sentimente de teamă şi înstrăinare. Le e teamă pentru sănătatea lor, le e teamă pentru viitorul lor şi al familiilor, le e teamă pentru ce va fi cu viaţa şi cultura lor. În acelaşi timp, ei se simt respinşi şi izolaţi de noua societate în care ei trăiesc. Se consideră la fel de diferiţi precum nişte străini care privesc de dincolo de gard: o răsturnare completă a situaţiei lor din perioada comunistă”, a scris David Kiedeckel.
David Kiedeckel este profesor de antropologie culturală şi aplicată la Central Connecticut State University din New Britain, Statele Unite ale Americii şi-a început cercetarea în vara anului 1999 şi a continuat munca de teren, cu întreruperi, pînă în vara lui 2002. Tot în 2002, împreună cu colegul său Alin Rus, a iniţiat şi munca la filmul documentar “Zilele minerilor. Viaţa şi moartea culturii clasei muncitoare”. A fost preşedinte al Society for the Anthropology of Europe şi consultant pentru organizaţii internaţionale implicate în urmărirea transformărilor din Europa Centrală şi de Est.
De acelaşi autor, la Editura Polirom a mai apărut “Colectivism şi singurătate în satele româneşti” (2006).
