La Editura Humanitas, a apărut a patra ediţie a volumului „Homo Ludens” de Johan Huizinga, în traducerea lui H.R. Radian.
„Prin formaţia şi activitatea sa, Huizinga apare în cultura secolului al XX-lea ca un descendent al lui Jacob Burckhardt. El înfăptuieşte, ca şi acesta, o foarte savantă, dar totodată lipsită de pedanterie sinteză între istoria cultural-politică şi aceea artistică a Occidentului – de unde şi altitudinea discursului său, care atinge adesea sfera celor mai cuprinzătoare vorbiri despre cultura şi spiritualitatea europeană. “Homo ludens” stă prinsă în cumpăna dintre o nostalgie şi un ideal. Adevărul ei istoric nu este de găsit decât scormonind la rătăcirile civilizaţiei noastre; conceptul ei desăvârşit nu poate fi decât rodul unei prospecţii, al locului pe care istoria nu l-a atins încă şi unde spiritul ludic se va altoi direct pe trunchiul activităţilor fără de care nici o societate nu poate fi gândită. Formula trecerii din regnul necesităţii în cel al libertăţii are în fond un iz ludic.”, a scris Gabriel Liiceanu.
Johan Huizinga a fost un important istoric olandez (1872-1945). A studiat literaturile orientale la Groningen, apoi la Leipzig, afirmându-se în 1897 cu o teză despre teatrul indian. În perioada 1897–1905 predă istoria la o şcoală din Haarlem. După succesul înregistrat cu volumul Originile oraşului Haarlem (1905), este numit profesor de istorie medievală şi contemporană la Universitatea din Groningen. Din 1915 până în 1942 este profesor la Universitatea din Leiden. În 1938 este ales vicepreşedinte al Comitetului internaţional pentru cooperare intelectuală al Ligii Naţiunilor. Arestat de nazişti în 1941, este eliberat în 1942, dar i se interzice să revină la Leiden. Moare la De Steeg, în februarie 1945.
Lucrări: Amurgul Evului Mediu, 1919; Erasmus, 1924; Explorari în istoria civilizaţiei, 1929; Criza civilizaţiei, 1935; Homo ludens, 1939.
