În colecţia “Nemira Damen Tango” a Editurii Nemira, a apărut volumul “Iubire la Berlin” de Anne Wiazemsky, în traducerea Dianei Morăraşu.
“Iubire la Berlin” de Anne Wiazemsky, ne înfăţişează istoria adevărată a iubirii dintre Claire, fiica celebrului Francois Mauriac, şi prinţul rus Ivan Wiazemsky, într-un Berlin devastat de război.
În septembrie 1944, Claire, brancardieră la Crucea Roşie, se află la Beziers cu divizia sa. Are douăzeci şi şapte de ani, este o tânără foarte frumoasă, cu ochi mari, întunecaţi, cu pomeţi înalţi, slavi. Nu are vreme să se admire în oglindă, poate doar în treacăt şi cu neîncredere, şi niciodată nu ia în seamă complimentele primite.
De când s-a înrolat în Crucea Roşie, cu un an şi jumătate în urmă, îşi doreşte să existe numai prin munca ei. Comandanţii îi admiră curajul, iar camarazii o consideră de-a lor, nici nu-şi mai amintesc că ea este fiica celebrului Francois Mauriac. Şi cât de puternică se simte când transportă răniţii către spitale, la volanul ambulanţei. Dar, fără să-şi dea seama, trăind războiul, Claire îşi caută, de fapt, iubirea. Berlinul o aşteaptă.
„Inserând în roman pasaje din scrisorile şi jurnalul intim al mamei sale, […] Anne creează un adevărat concert de Bach la patru mâini.”, a scris Nouvel Observateur.