“Fără improvizaţie, teatrul nu prea există”

Nicu Rotaru este la al doilea rol al său pe scena teatrală românească. Are în palmares roluri în piese precum “Trei nopţi cu Madox” de Matei Vişniec şi “O zi de vară” de Słavomir Mroźek. Deseori, poate fi văzut în compania scriitorilor, poate încercând să prindă ceva în plus din modalitatea acestora de a da viaţă unor personaje. Andra Rotaru a dialogat cu Nicu Rotaru, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, pentru a afla cât de deosebite sau de apropiate sunt cele două lumi şi care este relaţia acestuia cu textul scris.

“O zi de vară” în regia lui Marcel Ţop, după un text de Słavomir Mroźek se joacă la Nottara. Este a doua piesă de teatru în care joci. Ai un rol principal. Cum te simţi de la o reprezentaţie la alta, ce se adaugă experienţei, ce modifici în interpretare?

Este într-adevăr a doua piesă în care joc, am un rol principal şi mă simt bine că am putut da viaţă unor personaje atât de complexe ca acestea (Neizbut – “O zi de vară” de Słavomir Mroźek şi Grubi – “Trei nopţi cu Madox” de Matei Vişniec), că le-am putut arăta şi publicului iubitor de teatru. Dacă la prima piesă jucam un personaj introvertit, cu desăvârşire rupt de plăcerile vieţii de zi cu zi, în cea de-a doua piesă personajul pe care-l joc este mult mai complicat, în sensul că nu-şi mai reprimă sentimentele: trăieşte o dramă pe care o acceptă şi o face cunoscută, simte şi acceptă iubirea, se bucură de ea, deşi pentru scurt timp, îşi deschide sufletul în faţa persoanei care mai târziu îl face să atingă punctul culminant al dramei sale – sinuciderea. Trăind drame ca ale personajelor, am parcurs o etapă a vieţii pe care în realitate nu am cunoscut-o, ceea ce m-a determinat şi pe mine, ca om, să fiu mai bogat sufleteşte. Cu fiecare repetiţie şi reprezentaţie, experienţa sporeşte şi pot oferi publicului calitate în ceea ce fac.

S-a întâmplat vreodată să îţi uiţi replicile? Ce poate face un actor în astfel de situaţii, cum poate “păcăli” publicul?

Îţi dai seama că s-a întâmplat! Cred că se întâmplă oricui. Din cauza emoţiilor, a stresului… Dar asta trebuie să ştim doar noi, actorii. Şi în astfel de situaţii trebuie să ne sprijinim unul pe celălalt pentru a evita momentele neplăcute. Trebuie doar să nu laşi privirea să te trădeze, să nu se citească spaima în reacţiile tale sau neliniştea în glas. Pentru asta există “sfânta” improvizaţie.

Ce înseamnă o intrare în rol, pentru tine?

Viaţa personajului începe din momentul în care învăţ textul şi îl fac să fie al meu. Încă de la primele lecturi încep să creionez personajul, să-i dau o formă. După câteva repetiţii, cu datele mele, personajul începe să prindă contur. Se adaugă apoi datele lui, pe care mi le însuşesc. Şi mai cu o glumiţă, mai cu o supărare, ajung să fac primul pas în scenă şi să fiu una cu personajul. Asumare. Cam asta înseamnă pentru mine o intrare în rol.

Ai fost tentat şi de marele ecran? Ce e diferit, ce-ţi oferă în plus, scena?

Am fost tentat şi de marele ecran. Am şi apărut chiar pe marele ecran, la sfrâşitul anului I de facultate, într-un mediu-metraj “Tertium non datur”, în regia maestrului Lucian Pintilie. O experienţă foarte plăcută! Însă filmul e diferit de teatru. La film ai camera pe tine, se dă “motor” şi intri în pielea personajului atât cât ţine cadrul. Pe urmă poţi să fumezi liniştit o ţigară. Pe când la teatru, ai intrat în pielea personajului şi mai ieşi abia la sfârşit, după aplauze. Şi, în plus, nimic nu se compară cu emoţia vie trăită în faţa publicului!

Cum ai ales calea actoriei, care au fost primele semne?

Eram în grupa mică la sfârşit de an şi am jucat în sceneta “Greierele şi furnica”, bineînţeles rolul Greierelui. Faptul că educatoarea m-a ales pe mine, mi-a dat curaj pentru mai departe. Au urmat alte scenete, care mai de care mai haioase, astfel că în generală am continuat să particip la toate serbările şi spectacolele organizate de şcoala mea. Mai târziu, la liceu, am cooptat câţiva colegi, şi împreună cu profesoara de franceză am înfiinţat trupa de teatru “Ridendo”,  cu care am mers la diferite festivaluri din judeţ, unde am obţinut şi ceva premii. Cred că din liceu mi se trage tot, dar pe de altă parte am ales calea actoriei fiindcă nu voiam ceva cu caracter teoretic. M-am cam înşelat! În anul I mi-am dat seama că lucrurile nu stau chiar aşa, şi că actoria înseamnă mult mai mult. Nu presupune doar să înveţi un text pe care să-l spui în faţa unui public, ci înseamnă dăruire, seriozitate şi multă muncă.

Eşti conectat la ceea ce înseamnă lumea scriitorilor, participi la festivaluri, lecturi. Ce te atrage? Cum ţi se pare lumea lor, faţă de lumea actorilor? Ce fel de texte, autori îţi plac?

Mi-ar fi plăcut să cunosc autorii textelor pe care le-am lucrat, să le observ caracterele, modul de lucru, felul în care percep ei textul, dar nu am avut ocazia. De aceea cred că m-am apropiat mult de lumea scriitorilor, am profitat de oportunitatea de a-i însoţi la festivaluri, lecturi, tocmai pentru a încerca să privesc şi din partea cealaltă a filei unei cărţi. Şi un autor şi un actor sunt artişti, însă fiecare în felul lui. Autorul pune suflet atunci când scrie. Actorul pune suflet atunci când citeşte un text, chiar dacă e la prima lectură, încearcă să îi dea o formă. Îi pune astfel amprenta lui, îi dă accente proprii stilului său de lucru. Un autor simte textul atunci când îl scrie. Libertatea cititorului este de a da nuanţă la ceea ce citeşte. Libertatea aceasta o am şi eu. Îmi plac textele şi autorii care au ceva de spus.

Un text pentru o piesă de teatru suferă modificări de la actor la actor. La fel se întâmplă şi cu un text în lectura diferiţilor scriitori. Cum te obişnuieşti tu cu un text?

De la prima lectură încerc să îmi fac o părere despre personajul meu pe toate planurile, începând de la  relaţia cu celelalte personaje, continuând cu lumea lui lăuntrică, sfârşind apoi cu părerea pe care o au celelalte personaje despre el. Mă ajută în conturarea lui şi atribuirea unei tipologii. Apoi, având la dispoziţie toată informaţia despre el, îl pot adapta cu mai multă uşurinţă situaţiilor, dar şi felului meu de lucru, îi pot imprima câte ceva din stilul meu, atât cât mi se permite, pentru a nu ma îndepărta de scopul pe care îl are el şi de scopul întregului text.

Când îţi pregăteşti un rol lucrezi în echipă. S-a întâmplat să nu poţi funcţiona cu anumiţi actori, să trebuiască să renunţi la vreun rol, de exemplu? Ce se poate face în asemenea situaţii?

Nu mi s-a întâmplat până acum, dar cred că prin comunicare pot fi şterse toate obstacolele. Trebuie să existe într-un fel şi compatibilitate între actori. Tocmai de aceea se dau probe pentru obţinerea unui rol.

Cum e scena teatrului de la noi comparativ cu cea din afară? Ce şanse ţi se pare că ai ca actor, în România?

Occidentul e Occident! Cum la noi toate merg prost, nu pot să spun că teatrul e undeva sus. Şi noi am avut şi avem actori mari, însă nu ştim să-i apreciem la adevărata lor valoare. Ne aducem aminte de ei doar atunci când nu mai sunt, apoi îi uităm. Trist! Şansele sunt încă mici, atâta timp cât lumea se zbate cu alt scop, acela de a trece peste greutăţi. Când lucrurile se vor îndrepta pentru toţi, cred că se va pune mai mare preţ şi pe ceea ce facem noi, actorii. Sper ca asta să se întâmple cât de curând. Atunci voi putea spune că am o şansă ca actor în România.

Ai regizori preferaţi, cu care ai vrea să lucrezi, roluri pe care ai vrea să le interpretezi?

Ca orice actor, bineînţeles că am regizori şi roluri preferate, dar sunt deschis la toate “provocările”.

Cât de mult te atrage teatrul modern, experimental, improvizaţia?

Îmi place, dar nu în totalitate. Când tinde să ajungă spre vulgar, fără a fi justificat, mă dezgustă. Cât despre improvizaţie, pot spune că fără ea teatrul nu prea există.

Având o oarecare experienţă a spectacolelor, te vezi şi în postura de a scrie tu un text pentru alţi actori?

Nu. Îmi place să dau viaţă unui personaj pe scenă, nu pe hârtie. Vreau să transmit emoţii, să fiu aproape de public. Vreau să fac meseria pe care mi-am ales-o şi vreau să o fac cât mai bine.

Unde te putem vedea în vara-toamna aceasta?

În vara asta nu ştiu dacă mă puteţi vedea, însă, din toamnă, vom merge la cât mai multe festivaluri în ţară şi sperăm să continuăm colaborarea cu Teatrul Nottara.