La Editura Humanitas, a apărut de curând volumul “Făgăduinţa politicii” de Hannah Arendt, în colecţia “Zeitgeist”, în traducerea Mihaelei Bidilică-Vasilache.
“Gândirea politica şi morală a Hannei Arendt a readus în dezbaterile contemporane subiecte mult timp uitate, neglijate sau ocultate: raportul dintre libertate şi imaginaţie istorică, dintre responsabilitate şi voinţă, dar mai ales cel dintre scopuri şi mijloace. Trăind în timpuri sumbre, dar refuzând sa renunţe la ceea ce numeşte amor mundi şi să sucombe unei disperări paralizante, Hannah Arendt a ales să ramână solidară cu cei prigoniţi, umiliţi, expulzaţi, sortiţi aneantizării. Filozofia ei, intens admirată de Monica Lovinescu, este una a rezistenţei etice şi a refuzului totalitarismului, în oricare dintre încarnările sale. A oferit interpretări ale problematicii Răului care au influenţat decisiv filozofia morală a veacului XX. Studenta lui Heidegger şi Jaspers, prietena lui Hans Jonas, Hannah Arendt a demonstrat, în pagini deopotrivă dense şi iluminante, că, oriunde gândirea şi acţiunea se despart, spaţiul libertăţii este în primejdie.”, a scris Vladimir Tismăneanu.
Scrierile reunite în acest volum ocupă un loc esenţial în şantierul deschis de Hannah Arendt odată cu “Originile totalitarismului” (1951) şi extins apoi în “Condiţia umană” (1958). Ele spun, din unghiuri diferite, povestea relaţiei zdruncinate dintre filozofie şi politică, dintre gândire şi acţiune. Personajele principale ale acestei poveşti sunt Socrate, Platon şi Marx. Pentru Arendt, miza discutării relaţiei dintre filozofie şi politică este aceea de a restabili un dialog autentic, de a face gândirea receptivă la sensul acţiunii politice şi la destinul ei post-totalitar, astfel încât celebra întrebare filozofică De ce există ceva şi nu, mai degrabă, nimic? să devină De ce există cineva şi nu, mai degrabă, nimeni?
HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa. În 1941 a ajuns în SUA, unde iniţial a scris pentru ziarul de limbă germana Aufbau şi a lucrat la editura Schocken Books, ocupând în acelaşi timp poziţii-cheie în diverse organizaţii evreieşti. A fost una dintre figurile marcante ale gândirii socio-politice contemporane, abordând în lucrările sale cele doua mari şi dificile teme ale epocii postbelice: totalitarismul şi antisemitismul. În 1951 a apărut monumentala monografie “The Origins of Totalitarianism” (Originile totalitarismului, trad. rom. Humanitas, 1994, 2006), în care analiza mecanismelor ce au facut posibilă instaurarea unor regimuri totalitare, fasciste sau comuniste, este completată de evidenţierea structurilor care le asigura menţinerea, precum şi a consecinţelor antiumane pe care le generează. În 1962 a participat, ca ziarist trimis de revista The New Yorker, la procesul lui Adolf Eichmann de la Ierusalim, experienţă descrisă în cartea “Eichmann in Jerusalem” (Eichmann la Ierusalim, trad. rom. Humanitas, 2008), în care formulează celebra teză a „banalităţii răului”. În anii ’60 şi ’70 a ţinut cursuri la mai multe universitaţi (Berkeley, Princeton, Chicago) şi la New School for Social Research (New York). A scris pentru numeroase ziare şi reviste, între care Review of Politics, Journal of Politics, The New Yorker, Social Research. A murit la New York în 1975. Publicarea corespondenţei sale cu Martin Heidegger în 1997 (Scrisori. 1925-1975, trad. rom. Humanitas, 2007) a fost un eveniment editorial.
