Mâine, 2 septembrie 2010, ora 16:30, la Librăria Mihai Eminescu (Bd-ul Regina Elisabeta nr.16, Bucureşti), are loc lansarea volumului “De pe băncile şcolii în închisorile comuniste” de Lăcrămioara Stoenescu, Editura Curtea Veche. La eveniment, alături de autoare, vor participa şi personajele în viaţă din volum: Lula Mazanitis, Dumitru Lecca, Alexandru Tătaru, Ion Baurceanu şi Mihai Sturdza.
“Ştiam din copilărie despre existenţa unui grup anticomunist în oraşul natal, dar nu am bănuit niciodată că, în paralel cu organizaţiile UTM, au activat în ţară peste treizeci de grupări considerate de Securitate subversive.
Atunci, nu m-am gândit că le voi descoperi şi că voi scrie despre aceşti tineri curajoşi, care au sfidat un sistem nedrept, în scopul împlinirii unor idealuri înalte.”, a scris autoarea, Lăcrămioara Stoenescu.
“Atunci când mai sunt unii care vorbesc despre pasivitatea românilor în anii dictaturii comuniste, este bine să ştim că nu toată lumea a plecat capul, că au existat atâtea forme de rezistenţă care au creat adevărate coşmaruri pentru un regim detestat, pe drept cuvânt considerat ca antipatriotic, antidemocratic şi inuman. Un regim al terorii şi al minciunii. Cartea Lăcrămioarei Stoenescu este deopotrivă o recuperare a memoriei şi un act de justiţie morală pentru acei tineri care, sperând cu disperare, au sfidat domnia Răului. Când totul părea pierdut, ei s-au obstinat să nu capituleze. Au plătit cu ani grei de temniţă, cu persecuţii oribile pentru curajul verticalităţii. Ar fi necesar ca această carte, onestă, profundă, pasionantă şi tulburătoare, să fie citită de cât mai mulţi tineri, elevi şi studenţi, ca un argument pentru demnitate şi un antidot împotriva laşităţii, cinismului şi conformismului servil.”, a scris profesorul în ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu.