La Editura Art va apărea în toamna acestui an volumul “Filozofia vinului” de Massimo Dona, în colecţia “Dulapul îndrăgostit”, în traducerea din limba italiană a lui Cristian Cercel. Volumul reprezintă o istorie filosofică a licorii bahice, de la tradiţiile Antichităţii şi ale creştinismului, trecând prin modernitate şi ajungând până în zilele noastre.
Vinul nu este un produs ca oricare altul, pe care îl consumi şi gata. În jurul lui gravitează o adevărată cultură şi mari sisteme de gândire. În Filosofia vinului, Massimo Donà, profesor de filosofie în Milano, nu se sfieşte să rescrie practic istoria filosofiei europene, din perspectiva relaţiei cu licoarea bahică.
De la sărbătorile dionisiace, trecând prin textele sacre ale creştinismului, prin filosofia medievală creştină, festivismul rabelaisian, raţionalismul britanic, Iluminismul francez şi kantian, romantismul pesimist ori revoluţionar, simbolismul lui Baudelaire, existenţialismul lui Sartre şi încheind cu dialectica negativă a lui Adorno, vinul ne întâmpină mereu, uneori în chip neaşteptat, alteori cu naturaleţe, însă de multe ori în chiar centrul reflecţiilor filosofice ale marilor figuri ale culturii europene.
O carte bine meşteşugită, acidă şi savuroasă, cu note aromate, fine şi cu o artilerie de nume grele: Platon, Aristotel, Wittgenstein, Bacon, Descartes, Kierkegaard, Kant, Hegel, Baudelaire, Bataille.