SCRISOARE DE PROTEST: „Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”
Domnule Prim-Ministru Emil Boc,
Domnule Preşedinte al României Traian Băsescu,
Domnule Avocat al Poporului prof.univ.dr. Ioan Muraru,
Domnule Preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean,
Impunerea CAS şi CASS pe drepturile de autor şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20% ne obligă pe noi, semnatarii acestei SCRISORI DE PROTEST, creatori şi deţinători de drepturi de autor, să protestăm cu fermitate şi să cerem Guvernului României, Preşedinţiei şi Curţii Constituţionale să corijeze o decizie care îi va face pe cei mai mulţi dintre deţinătorii de drepturi de autor să trăiască la limita de jos a subzistenţei. Atragem atenţia decidenţilor din Executivul României că vom folosi, până la rezolvarea cererii noastre, toate formele legale de protest, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.
Nu avem de ce să fim impozitaţi de două sau chiar de trei ori în plus pentru creaţia noastră. Pe lângă impozitul de 16% pe veniturile din drepturile de autor, cât lua statul fiecărui creator până acum!, se vor adăga noi impozite sociale şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20%. Se vor impozita astfel 80% din orice contract pe drepturi de autor şi 75% din contractele pentru operele monumentale.
Guvernul României nu trebuie să pună noi biruri sociale pe creaţie pentru că astfel îi aduce pe mulţi creatori într-o situaţie de faliment social, economic şi financiar şi îi va determina pe foarte mulţi dintre aceşti creatori să părăsească România. Rezultatele acestor drepturi de autor nu sunt produse de serie, sunt produse unicat!, chiar şi atunci când un jurnalist ori un scriitor scrie un text critic la adresa guvernării sau a clasei politice. Creaţia fiecăruia dintre noi nu e mediată nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de o Instanţă superioară tuturora dintre noi. Operele noastre culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale sunt unicat, taxate numai de talent, stil şi educaţie. Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?
În al doisprezecelea ceas, puteţi opri exodul de creiere din România şi sărăcirea celor care apără prin operele lor unice identitatea culturală şi spirituală a României!
Aţi putea face un pas înapoi pentru a face toţi un pas inainte!
Semnatarii Protestului:
Dan Mircea CIPARIU, scriitor, preşedintele Secţiei Poezie – Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bucureşti
Andra ROTARU, scriitoare, editor coordonator www.agentiadecarte.ro
Cornelia Maria SAVU, scriitor, redactor revista „Cultura”
Mihai ZGONDOIU, artist vizual, vicepreşedintele Asociaţiei EURO CULTURART
Liviu ANTONESEI, scriitor
Nichita DANILOV, scriitor
Traian T. COŞOVEI, scriitor
Ştefania COŞOVEI, scriitoare
Mircea CĂRTĂRESCU, scriitor
Ana BLANDIANA, scriitoare
Romulus RUSAN, scriitor
Ion ZUBAŞCU, scriitor
Denisa COMĂNESCU, scriitoare
Nicolae PRELIPCEANU, scriitor
Ioan GROŞAN, scriitor
Ion MUREŞAN, scriitor
Maria RĂDUCANU, artistă (de jazz)
Şerban FOARŢĂ, scriitor
Marcel TOLCEA, scriitor
Victor Ioan FRUNZĂ, regizor de teatru
Andrei BĂDIN, jurnalist
Sorin ILIEŞIU, cineast
Mircea PRICĂJAN, scriitor, traducător, redactor revista „Familia”
Bedros HORASANGIAN, scriitor
Dorin TUDORAN, scriitor
Cristina CÂRSTEA, scriitoare
Mircea MORARIU, prof.univ.dr., critic de teatru
Monica ANDRONESCU, critic de teatru
Gabriela ADAMEŞTEANU, scriitoare
Alina COSMOIU, realizator tv, scenarist
George Costin, actor, manager cultural
Claudiu CIORTAN, artist fotograf
Dumitru Augustin DOMAN, scriitor, revista „Argeş”, Piteşti
Mike GODOROJA, artist, producător muzical, realizator tv-radio, jurnalist
Irina IOSIP, artist vizual
Adrian Alui GHEORGHE, scriitor, director al revistei de cultură, arte & atitudini „CONTA”, Piatra Neamţ
Cassian Maria SPIRIDON, scriitor, redactor-şef al revistei „Convorbiri literare”, Iaşi
Luican Dan TEODOROVICI, scriitor
Denis DINULESCU, scriitor
Rudi SCHMUECKLE, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, grafician şi caricaturist ( membru FECO ), Sibiu
George ARION, scriitor şi jurnalist
Gellu DORIAN, scriitor, directorul revistei „Hyperion”, Botoşani
Aura CHRISTI, scriitor, redactor-şef al revistei „Contemporanul”
Andrei POTLOG, editor, director general Editura EuroPress
Vlad RĂDESCU, actor
Cristian ROBU-CORCAN, scriitor
Antuza GENESCU, scriitor şi traducător de literatură science-fiction
Liliana PETRUŞ, redactor-şef al Publicaţiilor „Flacăra”
Liliana TRUŢĂ, scriitor, Cluj-Napoca
Diana MORĂRAŞU, traducător
Simona VILĂU, artist şi curator independent
Claudiu POPESCU, artist vizual
Ciprian CIUCLEA, artist vizual, directorul IEEB
Rareş ILEA. artist vizual, membru UAP -România
Laura BOCANCIOS, traducător
Florina ZAHARIA, scriitor, redactor-şef al revistei „Dunărea de Jos”, Galaţi
Radu Pavel GHEO, scriitor
George ANGHELESCU, artist vizual
Robert ŞERBAN, scriitor, director editorial Editura „Brumar”
Nicolae COANDE, scriitor
Marian DOBRE, artist vizual
Simona SORA, critic literar
Lucian VASILIU, scriitor
drd.UTO Gusztav, artist vizual, lector universitar
Ioana IERONIM, scriitoare
Ciprian CHIRILEANU, artist vizual
Dorina CIOPLEA, redactor cotidianul „Gorjeanul”
Lavinia CREŢU, artist vizual
Alexandru BACIU, scenarist
Paul CIBU-DEACONU, traducător
Andrei CREŢU, muzician, Sibiu
Silviu GENESCU, scriitor şi traducător
BALKO Mihai – sculptor, restaurator, curator, secretar „Asociatia Volum Art”
Simona BORTEANU, artist vizual
Matei ENRIC, artist vizual
Mălina IONESCU, artist vizual, scenograf de costume
Gabriel BRĂNESCU, artist plastic, Barcelona, Spania
Lidia NEAGU, jurnalist
Cristina SCHEK, traducător, artist vizual
Noris SCHEK, muzician
Dan-Silviu BOERESCU, scriitor şi jurnalist
Octavian UNGUREANU, comics artist, Bucureşti
Adrian SITARU, regizor de film
Alexandru TOMA, comics artist, desenator, grafician
George BODOCAN, artist vizual
Alexandra PIRICI, coregraf independent şi performer
Anca BOLDEA, scriitoare
Dan COSTE, jurnalist
Dănuţ UNGUREANU, scriitor
Rodica SĂRMAŞ FURNEA, jurnalist
Laurian POPA, artist vizual
Oana TĂNASE, critic de artă, jurnalist
Ramona GUJAN BUNESCU, editor new media
Ioan CODREA, actor Aualeu-Teatru de Garaj şi Curte, Timişoara
drd. designer Mihnea GHILDUŞ, designer profesionist, freelancer
Octavian SOVIANY, scriitor
Doru DRĂGUŞIN, artist plastic
Daniel CRĂCIUN, artist plastic
Gabriela CULIC, artist plastic
Michaela NICA-CRĂCIUN, artist plastic
Ildiko GABOS-FOARŢĂ, traducătoare
Augustin IOAN, scriitor, prof.univ.dr., Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti
Daria DUMITRESCU, director Galeria Sabot, Cluj-Napoca
Oliviu CRÂZNIC, scriitor
Alexandru ARION, publisher al Publicaţiilor „Flacăra”
Mihail COŞULEŢU, artist vizual
Ion BARBU, artist & caricaturist
Iulia SIMA, jurnalist şi visual-artist
Mihai TIŢA, scriitor şi jurnalist
Linda PRICĂJAN, traducătoare
Olivia NIŢIŞ, art critic & curator
Monica ISTRATE, VP Graphis 122 non-profit cultural organization
Mădălina LAZĂR, artist vizual
Bertha SAVU, freelancer în publicitate
Şerban SAVU, artist
Ana-Maria MUNTEANU, actriţă
Andrei OGRADĂ, graphic designer, freelance
Ina MOJOIU, jurnalist, manager proiect decosieco.ro
Elena ANDREI, artist vizual & redactor revista de artă contemporană ArtClue
Alexandra Alma UNGUREANU, scenograf
Cristian TOPAN, caricaturist
Mariana GORCZYCA, scriitoare, Sighişoara, USR – filiala Mureş
Alice CARACOSTEA, actriţă, TNB
Mădălina GHIŢESCU, actriţă
Valter HRISTESCU, scriitor, editor The Romanian Echo/ Oregon Portland / USA
Gabriel MIHALACHE, artist plastic, membru U.A.P
Clara VODĂ, actriţă
Dorothea KUNDI, traducãtor
Sorin MIRON, actor
Ştefan Radu CREŢU, artist plastic
Roxana ACHIM, jurnalist
Diana Adriana SFERLE, traducătoare
Mona ANTOHI, redactor editura Humanitas, traducătoare
Rodica LĂZĂRESCU, prof.dr., autor de manuale şi lucrări-info-educaţionale
Oana BÂRNĂ, editor Humanitas
Mara PATRICHE, coordonator artistic I Love Bucharest
Otilia CADAR, artist vizual
ZOIŢA, artist vizual
Liviu G. STAN, scriitor
Steluţa SANILSAU SĂLĂJAN, traducătoare
Claudiu TRIF, artist vizual, producător Antena 3
dr. Luminita GLIGA, artist vizual, membru U.A.P
Octavian BOUR, grafician
Alexandru Mike GHEORGHIU, actor, Teatrul C.I. Nottara
Nicolaie LAZĂR, scriitor, USR-filiala Sibiu
Cosmin MANOLESCU, coregraf, manager cultural
Valentin HOTEA, regizor de film
Adrian ROMAN, regizor de film
Marina ALBU, artist vizual
Iulia POPOVICI, PR & Events manager
Titi PALADE, producător TV
Andreea ANDRONIC, scenarist
Lucian ŞTEFĂNESCU, jurnalist
Mircea TIBERIAN, muzician, compozitor şi interpret de jazz
Ana DRAGOMIRESCU, traducător
Puşa ROTH, scriitoare, realizator radio
Iulia GORZO, traducătoare
Cristina POTERĂŞOIU, director executiv Asociaţia Editorilor din România
Silvia COLFESCU, director editorial Editura „Vremea”
Sorin MĂRCULESCU, scriitor şi traducător
Harry Tavitian, pianist de jazz
Miron GHIU, jurnalist
Simion CERNICA, artist
Otilia BORŞ, artist plastic
Marian POPESCU, critic de teatru
Angela BACIU, scriitor
Geo STROE, scriitor
Nicolae BRÂNDUŞ, compozitor, prof.univ.dr.
Natanael MLADIN, doctorand Queen’s University of Belfast, UK, traducător
Nicolae BÂRNA, critic literar
Alina TEIANU, actriţă şi realizator radio
Angela FURTUNĂ, scriitoare
Judit BALKO, artist vizual, preşedinte Asociatia „Volum Art”
Nicolae MACOVEI, artist plastic
Szabó Krisztina, artist plastic
Cătălin Nicolae OANCEA, sculptor
Cătălin ILINCA, artist vizual
Mihaela MIHAI, artistă
Gabriela LUNGU, traducător, Fialiala Cluj a USR
Iolanda MALAMEN, scriitoare
Viorica NIŞCOV, traducătoare
Ionuţ VIŞAN, artist plastic
Valeriu BARBU, scriitor
Anamaria SPĂTARU, jurnalist, Radio România Cultural
Monica VAJNA, jurnalist
Andra MATZAL, editor
Adela MOTOC, traducătoare
George TURLIU, solist, Einuiea grup
Dan MIHĂESCU, scriitor, membru al USR
Mariana MIHUŢ, actriţă
Victor REBENGIUC, actor
Iarina DEMIAN, actriţă
Daniela ŞTEFĂNESCU, scriitoare, membră USR, traducătoare şi editor
Iulia ARSINTESCU, traducător
Claudiu GROZA, scriitor şi jurnalist
Alexandru PETRIA, scriitor
Emil PANTILIMOM, manager cultural
Alexandru Al. ŞAHIGHIAN, traducător şi redactor
Stejărel OLARU, scriitor, istoric
Constantin ABĂLUŢĂ, scriitor, preşedintele PEN Club ROMÂNIA
Cătălin Tzetze RĂDULESCU, plastician, restaurator de artă
Aida HANCER, scriitoare
Tatiana SEGAL, traducătoare
Paula Maria FRUNZETTI, actriţă
Magda CÂRNECI, scriitoare
Ion POP, scriitor, profesor universitar
Lucian ALEXIU, scriitor
Mihai ŞURUBARU, regizor de film, secretarul Asociaţiei Filmului de Animaţie din cadrul UCIN
Paul Eugen BANCIU, scriitor
Adara M. BLAGA, scriitor
Ara ŞEPTILICI, scriitoare
Simona-Grazia DIMA, scriitoare, secretar al PEN-Clubului român
Andrei NOVAC, scriitor
Vlad CIOBANU, sculptor
Mihaela MIHAI, preşedintele Uniunii Artiştilor Liber Profesionişti din România
Ioana DIACONESCU, poetă
Stelian TĂNASE, scriitor
Bogdan ULMU, om de teatru
Claudia VOICULESCU, scriitoare
Vasile BAGHIU, scriitor
Vasile DAN, scriitor
Mihai MĂNIUŢIU, regizor de teatru
Doina JELA, scriitoare
Manuela CIUCUR – actriţă
Cristina RUSU – sociolog, vicepreşedinte Iniţiativa pentru Cooperare şi Dezvoltare Intercomunitară
Adrian DUMITRACHE – preşedinte Iniţiativa pentru Cooperare şi Dezvoltare Intercomunitară
Veronica MARINESCU, jurnalist
Luca DINULESCU, scriitor
Moni STĂNILĂ, poetă
Gabriel TIMOCEANU, editor
Ioana CRĂCIUNESCU – scriitoare şi actriţă
Petruţ PÂRVESCU, scriitor
Valentin VASILESCU, regizor
Alexandra BĂLAN, sculptor
Radu NICIPORUC, traducător, director editura FABULATOR
Ioan MATIUŢ, scriitor, director al editurii MIRADOR
Mariana CODRUŢ, scriitoare
Beatrice UNGAR, jurnalist
Răzvan MAZILU, coregraf
Nicoleta MITRACHE, artist plastic
Suto ANDRAS, patron de magazin de produse pro audio
Claudia Măru HANGHIUC, prim-solistă TNOID, compozitoare, scriitoare
jr.dr.Pompiliu COMŞA, jurnalist, scriitor
Mircia DUMITRESCU, grafician, prof.univ.dr.- UNARTE Bucureşti
Corneliu CONSTANTINESCU, animator film ,Vatra Dornei
Constantin PLĂVIŢU, pictor, membru UAP – Filiala Timisoara
Ana ANTONESCU, redactor-şef Editura Nemira, traducător
Gabriela PACHIA, poetă, anglicist
Ion PACHIA-TATOMIRESCU, scriitor
Ştefan UNGUREANU, artist vizual
P.S.1: SCRISOAREA DE PROTEST poate fi accesată la adresa web: https://www.agentiadecarte.ro/2010/07/scrisoare-de-protestcu-ce-drept-ne-diminuati-drepturile-de-autor/
P.S.2.:Pentru conformitate, Dan Mircea CIPARIU (cipariu@yahoo.com ), iniţiatorul SCRISORII DE PROTEST „Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”
[…] Scrisorii şi semnatarii şi pe Agenţia de carte. 47.116667 […]
[…] traducător, Fialiala Cluj a USR P.S.1: SCRISOAREA DE PROTEST poate fi accesată la adresa web: http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/scrisoare-de-protestcu-ce-drept-ne-diminuati-drepturile-de-auto… P.S.2.:Pentru conformitate, Dan Mircea CIPARIU (cipariu@yahoo.com , mobil: 0728.168728), […]
– scriitoare, traducatoare si editor
[…] P.S.1: SCRISOAREA DE PROTEST poate fi accesată la adresa web: http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/scrisoare-de-protestcu-ce-drept-ne-diminuati-drepturile-de-auto… […]
Manager cultural
[…] P.S.1: SCRISOAREA DE PROTEST poate fi accesata la adresa web: http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/scrisoare-de-protestcu-ce-drept-ne-diminuati-drepturile-de-auto… […]
ma afiliez acestui protest
claudiu groza / scriitor, jurnalist
Bravo. Desi totusi cam tarziu. Pentru pensionari sau bugetari nu s-ar fi ridicat mainile. Pentru ca o tara sa se ridice trebuie sa va atinga Basescu pe toti. Acum intelegeti de ce suntem mamaliga Europei.
Daca ar fi fost prezenti toti acesti semnatari cand manifestau pensionari in strada pe caldura aia, cred ca ar fi fost o diferenta. Asa, murim incet, murim cu totii.
Total de acord. Popularizez treaba mai departe…
Subscriu!
[…] integral al scrisorii, aici. Related […]
Ma alatur acestui protest,
Simona-Grazia Dima, scriitoare, secretar al PEN-Clubului roman.
Va rog sa inscrieti si numele meu pe aceasta lista de semnaturi.
Eu sunt alaturi de scriitori, poate intr-o zi vor fi si scriitorii alaturi de artisti.
Are dreptate Oka, daca am fi mai solidari, multe am mai face !
Va propun sa incepem chiar acum .
dacă nu e prea tîrziu, aş vrea să fiu adăugat şi eu pe listă.
subscriu!
Bogdan ULMU, om de teatru
[…] în acest moment primim semnături în sprijinul protestului nostru la adresa web http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/scrisoare-de-protestcu-ce-drept-ne-diminuati-drepturile-de-auto…. Creatorii din România nu doresc să fie o categorie specială aparte pentru că nu cer anularea […]
Subscriem si noi la scrisoarea voastra, am vrea sa ne adaugati pe lista
Cristina Rusu – sociolog, vicepresedinte Initiativa pentru Cooperare si Dezvoltare Intercomunitara
Adrian Dumitrache – presedinte Initiativa pentru Cooperare si Dezvoltare Intercomunitara
si o sa mai adaugam cateva persoane
Subscriu!
Ma alatur protestului cu sentimentul si convingerea ca, fiind uniti, ne vom redobandi drepturile furate.
Daca se mai poate, adaugati-ma pe lista.
Veronica MARINESCU, jurnalist
Subscriu.
subscriu
subscriu!
Ma afiliez protestului.
Radu Niciporuc, traducator, director editura FABULATOR.
Subscriu
subscriu
Ca patron de magazin de produse pro audio si ca posesor de echipamente audio pentru dj mobil ma simt revoltat pentru intentia guvernului legata de reducerea dreptului de autor.Noi platim o caruta de bani la UPFR la Credidam si la UCMR_ada.De ce mai platim daca banii tot nu ajung la artisti?Traim intr-o tara de cacao.
Deci subscriu 100%
[…] CU CE DREPT NE DIMINUATI DREPTURILE DE AUTOR? – De la începutul lunii trecute, poetul Dan Mircea Cipariu, preşedinte al Asociaţiei EURO CULTURART si al secţiei Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, a demarat protestul adresat Guvernului României, Preşedinţiei şi Curţii Constituţionale, cerându-le printr-o scrisoare cu circa 300 de semnatari să nu impoziteze creaţia şi meritul mai mult decât o fac deja. Printre semnatari se află Mircea CĂRTĂRESCU, Maria RĂDUCANU, Ana BLANDIANA, Victor Ioan FRUNZĂ, Luican Dan TEODOROVICI şi multe alte valori ale ţării noastre. Mai multe detalii aici. […]
artist plastic
hmmmm,prea multe-as avea de spus,,resemnarea nu-mi ajunge,nici ura,nu mai am nimic……..de zis,i`ll be there,respect,sunt cu voi ,subscriu.Freddie.
Subscriu!
Atunci când ești lipsit de talent creator, când percepția ta despre lume trece pe lângă artă, cultură și educație, atunci când Dumnezeu îți este cunoscut numai din perspectiva politicului și banului este normal să nu ai habar de ceea ce înseamnă DARURILE primite de la Cel în fața căruia trebuie să răspundem pentru modalitatea prin care ne facem cunoscute aceste daruri (DUMNEZEU) și să le confunzi cu „producția agricolă și industrială”. Să ne amintim că noi, cei trecuți de 50 de ani am învățat la școală despre „fumărit”. Asta, se spunea, a fost cândva departe în timp, prin secolul XVIII – XIX. Probabil că acum se încearcă a se pune impozit pe creierele care prin fructul LIBERTĂȚII lor reușeșc să încălzească inimile înghețate de prea multă prostie. SUBSCRIU și SEMNEZ această petiție: Claudia Măru Hanghiuc, prim-solistă TNOID, compozitoare, scriitoare.
Mă alătur protestului din toată inima,dacă puteţi adaugaţi-mă la listă.Cu plecăciune,
jr.dr.Pompiliu Comşa-Galaţi, jurnalist, scriitor
Sunt de acord cu protestul total neloial.
Lucretia Ionescu Buiciuc – scriitoare
Câţi înţeleg oare lacrima nopţii ce alunecă, încet, încet, ca un vis pripeag, pe foia de hârtie? Câţi politicieni pricep acest dar ancestral de a scrie, de a-şi exprima simţămintele pavând cu stele cazanul vieţii în care ne zbatem, noi, scriitorii, neputincioşi?
Scriitura nu este o meserie, n u a v e m sa l a r i u, n i c i p e n s i e, ci doar un dar divin pe care doriţi să ni-l ucideţi. „Doamne, opreşte ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!”
[…] 11 iulie 2010, AgenţiadeCarte.ro a publicat Scrisoarea de Protest ”Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?” semnată de importante personalităţi ale lumii noastre culturale şi artistice. Scrisoarea de […]
[…] ro publică în exclusivitate anunţul grevei fiscale făcut de semnatarii Scrisorii de Protest “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”. Într-o scrisoare adresată Primului-Ministru Emil Boc, Preşedintelui Senatului Mircea Geoană […]
Protestul este binevenit.
Valeriu Gherghel, scriitor
Actor, semnez
Semnez.
Regizor.
Sunt cu totul de acord si consider indreptatita revolta dvs. pentru modul cum se desfasoara aplicarea Codului fiscal.
In mod corect, toate veniturile trebuie cumulate si impozitate o singura data.
Declaratia se poate face o singura data pe an, dupa incasarea cu certitudine a sumelor.
In mod si mai corect, impozitul trebuie sa fie unic, defalcarea pe capitole de pensie, sanatate, somaj etc., sa fie facuta de administratiile financiare, acestea fiind fonduri de solidaritate. Sumele trebuie sa fie mici, pentru surmontarea unor probleme neprevazute si nici decum asa zise pensii din care sa poti trai decent.
Intreprinzatorii particulari (IMM) sufera din cauza acestor aberatii inca din 1991. Pe se o parte sunteti norocosi pentru ca simtiti aceste efecte abia acum. Succes!!!
Mihai Docea
Semnez
Sculptor
Carmen Poenaru
Semnez
Pictorita
Sunt alaturi de voi. Daca se poate treceti-ma pe lista. Subscriu. Impreuna vom reusi!.
De acord SEMNEZ
Actor
Sunt de acord si semnez in calitate de de beneficiar al culturii
Sandor GAZDAG avocat
Sunt de acord si semnez in calitate de beneficiar al culturii
Sandor GAZDAG avocat
[…] ceea ce mă priveşte, ca iniţiator al Scrisorii de Protest “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”, voi merge până la capătul grevei fiscale: nu voi depune la cele trei ghişee Boc IV niciun […]
[…] ro publică în exclusivitate anunţul grevei fiscale făcut de semnatarii Scrisorii de Protest “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”. Într-o scrisoare adresată Primului-Ministru Emil Boc, Preşedintelui Senatului Mircea Geoană şi […]
semnez si eu acest protest.
[…] în momentul primirii membrilor pichetului de către domnul Prim Ministru, Emil Boc. Iniţiatorul Scrisorii de Protest “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?” şi al grevei fiscale, scriitorul Dan Mircea CIPARIU, preşedintele secţiei Poezie – Uniunea […]