Miercuri, 7 iulie 2010, ora 19:00, la sediul Institutului Cultural Român din Budapesta are loc proiecţia filmul artistic românesc „Marilena” (2009), în regia lui Mircea Daneliuc, în cadrul “Film Klub”.
Marilena (interpretată de actriţa Cecilia Bârbora) lucrează într-o fabrică de încălţăminte şi aşteaptă ca iubitul ei, Radu (Sergei Mizil), plecat în Canada la muncă, să o cheme la el. Astfel, Marilena speră să scape de hărţuielile sexuale ale bărbaţilor înfierbântaţi ce-i dau târcoale.
Până la sosirea lui Radu însă, Marilena se încurcă cu Sebi (Nicodim Ungureanu), cel mai bun prieten al acestuia. Lucrurile se precipită o dată cu revenirea în ţară a lui Radu, expulzat într-un lot de infractori, la mai puţin de 2 luni după ce Marilena născuse o fetiţă. Nimic nu mai este ca la început iar complicaţiile îşi fac apariţia.
„Doamne, ce urâtă e lumea!” exclamă, spre sfîrşitul filmului, personajul Marilena.
Din distribuţie fac parte: Cecilia Bârbora, Andrea Ivett Eross, Noemi Zsofia Eross, Sergei Mizil, Cornel Palade, Anca Sigartău.