Sâmbătă, 24 iulie 2010, în cadrul expoziţiei “The Lost World of Old Europe” (Lumea disparută a Vechii Europe), la Muzeul Ashmolean din Oxford are loc demonstraţia de olărit tradiţional a meşterului popular Cornel Sitar. Acesta a fost invitat de Fundaţia Raţiu din Marea Britanie, iar evenimentul a fost organizat în colaborare cu Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Demonstraţiile de olărit vor avea loc la orele 11:00, 12.30 şi 14.30.
În cadrul unor sesiuni de lucru deschise, meşterul Cornel Sitar va oferi publicului britanic şansa de a vedea “pe viu” un meşteşug tradiţional, cu o tehnică aproape neschimbată de mii de ani. Participanţii vor avea ocazia unică de a-şi crea propriile vase tradiţionale din lut.
Meşterul popular Cornel Sitar provine din zona Baia Mare, unde a învăţat olăritul de la părinţii săi. Lucrează cu roata olarului din 1962, de la vârsta de 13 ani. În 1978 a început să lucreze în atelierul moştenit de la părinţi. Treptat, olăritul şi producerea obiectelor ceramice au ajuns nu numai o afacere de familie, dar şi un mod de viaţă prin care tainele acestui vechi meştesug sunt transmise generaţiilor viitoare.
Expoziţia, organizată de Muzeul Ashmolean din Oxford, este deschisă până în data de 15 august 2010. Cu această ocazie pot fi văzute pentru prima dată în Marea Britanie celebrele vase de Cucuteni, precum şi podoabe de aur şi obiecte ceramice remarcabile, urme ale civilizaţiilor preistorice dezvoltate în zona cursului inferior al Dunării.