Pe 10 iulie 2010, la Berlin, va avea loc a X-a ediţie a „All Nations Festival – Ziua porţilor deschise la ambasadele şi institutele culturale din Berlin”. În acest an, România participă pentru prima dată la acest festival, prin organizarea „Zilei porţilor deschise” la Institutul Cultural Român (ICR) Berlin, între orele 11.00-18.00. Tema zilei va fi „Basme româneşti, în Berlin”.
Astfel, la ICR Berlin va fi organizată o expoziţie de marionete, în colaborare cu Teatrul de păpuşi „Ţăndărică” din Bucureşti. De la orele 12.00 şi 15.00, va fi prezentat filmul de desene animate „Harap Alb” (regia: Radu Dumitru Penescu), după povestea omonimă a lui Ion Creangă. Cu aceeaşi ocazie, începând de luni, 5 iulie 2010, pe pagina de internet a ICR Berlin (www.rki-berlin.de) vor fi publicate poveşti româneşti traduse în limba germană.
La proiect va participa şi fundaţia „SOS – Kinderdörfer”, care va organiza tombole în ambasadele şi institutele culturale implicate, pentru a strânge fonduri pentru copii săraci. Fundaţia a fost fondată în 1949 şi deţine în acest moment trei „sate pentru copii” în România: la Bucureşti, Cisnădie şi Hemeiuşi (judeţul Bacău).
Organizatorul principal al evenimentului (Berliner Gesellschaft für internationale Begegnung – Societatea berlineză pentru întâlnire internaţională) a tipărit şi distribuit pentru acest eveniment „paşapoarte”: broşuri-invitaţii cu informaţii despre programul manifestărilor şi în care vizitatorilor li se va pune o ştampilă a instituţiilor pe care le vizitează. Astfel, publicul va putea spune că a „călătorit” în ţările implicate în proiect – acest lucru nu este departe de adevăr, având în vedere că ambasadele reprezintă teritoriu al ţării reprezentate şi nu spaţiu german. Recordul privind ţările vizitate îl deţine o doamnă care, la una dintre ediţiile trecute ale festivalului, a reuşit să „călătorească” în 16 ţări.
Asociaţia „Deutschland – Land der Ideen” („Germania – ţara ideilor”) numeşte proiectul „All Nations Festival” pe lista sa cu evenimente şi locuri care trebuie vizitate în anul 2010. În 10 iulie 2010, organizatorului principal al festivalului i se va înmâna, de altfel, premiul „Locul ales 2010”, din partea asociaţiei. Aceasta se află sub înaltul patronaj al fostului preşedinte german Horst Köhler şi are ca membri instituţii germane de renume, din domeniul politic, cultural, economic şi ştiinţific.