La Editura Herald a apărut de curând volumul “Filosofia religiei” de John Hick. Scrisă de unul dintre cei mai importanţi filosofi ai religiei din secolul al XX-lea, cartea se adresează în special studenţilor la filosofie teologică punându-le la dispoziţie un amplu material despre credinţă, Dumnezeu, escatologie, epistemologia religiei şi pluralismul religios.
Filosofia religiei este gândire filosofică despre religie, şi nu un instrument de educaţie religioasă. De fapt, nu trebuie să fie deloc înţeleasă dintr-un punct de vedere religios. Ateul, agnosticul şi credinciosul pot filosofa şi chiar filosofează despre religie. În consecinţă, filosofia religiei nu este o ramură a teologiei (înţelegând prin „teologie” o formulare sistematică a credinţelor religioase), ci o ramură a filosofiei. Aceasta studiază conceptele şi afirmaţiile teologiei şi raţionamentele teologilor, precum şi fenomenele anterioare ale experienţei religioase şi activităţile de cult pe care, până la urmă, teologia se bazează.
Filosofia religiei este astfel o activitate de ordin secund, fiind separată de subiectul său. În sine, nu face parte din sfera religioasă însă e înrudită cu aceasta aşa cum filosofia dreptului este înrudită cu sfera fenomenelor legislative şi cu conceptele şi raţionamentele de tip juridic, sau aşa cum filosofia artei e înrudită cu fenomenele artistice şi cu metodele şi categoriile specifice discursului estetic. Filosofia religiei este astfel înrudită cu diferitele religii şi teologii ale lumii aşa cum filosofia ştiinţei este înrudită cu ştiinţele particulare. Aceasta îşi propune să analizeze concepte precum Dumnezeu, sfânt, mântuire, cult, creaţie, jertfă, viaţa veşnică etc. şi să determine natura afirmaţiilor religioase în comparaţie cu cele ale vieţii cotidiene, cu descoperirile ştiinţifice, cu moralitatea şi cu expresiile imaginative artistice.
