În seara zilei de 11 iunie 2010, cu ocazia Nopţii Albe a Galeriilor, pe strada Lipscani 63-65 (zona Hanul cu Tei) a avut loc inaugurarea spaţiului artistic TC Studio şi a expoziţiei “Exploration” semnată de Traian Cherecheş. Andra Rotaru a purtat un dialog cu acesta, pentru a afla mai multe despre subiectul propus de artist publicului şi despre limbajul comunicării plastice în zilele noastre.
De curând s-a deschis un nou spaţiu-atelier unde lucrezi şi expui, TC Studio, iar inaugurarea lui a avut loc în data de 11 iunie 2010, odată cu Noaptea Albă a Galeriilor. Expoziţia-proiect “Exploration” a reunit sub acest titlu, o serie de picturi în jurul ideii de mişcare comună. Povesteşte-ne mai multe, despre relaţiile tale cu spaţiul înconjurător/interior, până la obţinerea unei dualităţi fragmentare, despre expresiile aceleiaşi forme ce capătă pe rând diverse atribute, acelaşi corp întreg.
Relația mea cu spațiul înconjurător este una trofică. Este clar că interiorul meu se hrănește cu informații provenite din exterior, că eu sunt o extensie a energiilor exterioare.
Am anumite lucrări care au fost create strict după factori externi, lucrări pe care le-am abandonat/amânat, deoarece nu am mai regăsit aceeași ambianță ca să le pot continua.
Prin dualitate fragmentară înțeleg repetiția, pe care o văd ca pe o bază pentru relațiile dintre obiecte. Noi ne mișcăm, conduși fiind de aceeași energie materială. Mie mi se pare că toate obiectele sunt conectate la fel, că au un fir comun, iar importanța lor este bazată pe relaționarea cu celelalte, nicidecum pe ceea ce reprezintă ca elemente individuale. În final, putem concluziona că suma relațiilor dintre obiecte reprezintă un întreg, iar noi cel mai bine putem investiga întregul.
Spuneai, în textul de prezentare al proiectului “Exploration” că “lucrările sunt pictate cu o atitudine directă, nepremeditată, în spiritul dicteului automat, fiind concepute într-o manieră dinamică, lăsând instinctul să ghideze creaţia”. Ajungem la un numitor comun în mai toate artele, acest instinct care ghidează. Nu e o viziune idilică şi un pic romantică pentru zilele noastre? În literatură, de exemplu, se vorbeşte deja de transformarea voită a scriitorului într-un alienat plin de toate tarele ştiinţei şi tehnologiei.
Viziunea idilică a fost un act asumat și dictat de momentul în care mă aflu acum și, mai ales, de subiectele pe care mi le-am propus. Nu puteau fi abordate în cheie contemporană, tehnologizată, deoarece nu aș mai fi simțit apropierea de lucrul direct cu materia. Până la urmă vorbim despre mișcarea materiei.
Viziunea idilică, romantică este dată de tematică. Eu cred în metamorfoza identității artistului, e necesară pentru a rezona cu temele explorate. Nu poți fi aceeași persoană în fața subiectelor diferite pe care ți le propui. Aici, arta are un rol dinamic, dă roluri, ca în teatru.
Când ai început să pictezi? Care sunt primele amintiri legate de artă?
Am început să pictez în copilărie, pe la zece ani am început să conștientizez că pictura e o “limbă”, un mod de comunicare. Am fost captat de libertatea imaginativă pe care mi-o oferea.
Primele amintiri sunt legate de un mic dicționar de buzunar, cu artă din toate timpurile, pe care l-am mâzgălit pentru că avea femei goale înăuntru. Apoi am fost impresionat de ilustrațiile poveștilor pe care le găseam în cărți. Mă uitam mult la poze. Și la tablourile pe care le aveam în casă.
Ai avut şi o experienţă în Anglia, la University of Lancaster, iar acum urmezi cursurile UNA Bucureşti, secţia de pictură. Ce a fost nou, în plan artistic, odată revenit în România?
Cel mai important element care a diferențiat structura experienței mele engleze față de cea de acum este studiul după realitate. Aici simt că învăț un limbaj necesar unei comunicări mai bune. Simt o seriozitate față de ce consider eu artă- în Anglia totul era experimental, senzorial. Putem observa mai bine ce avem în interior, dacă stăpânim mai bine limbajul exteriorului.
Cât de diferit e mediul artistic britanic, de cel de aici? Ce oferă în plus, proaspăt debutaţilor în spaţiul artistic?
Mediul artistic în care am fost eu, în Anglia, era destul de limitat, deoarece Lancaster nu este o metropolă, e izolat de ceea ce înseamnă efervescență artistică. Nu se poate compara cu Londra sau Manchester.
Ceea ce făceam în Anglia, ca experiment, pot să fac aici mai bine, în afara contextului didactic. Aici, spre deosebire de acolo, am legături solide cu oamenii și sunt mai activ din punct de vedere social, merg la mai multe evenimente de artă în București.
În TC Studio e şi o mică bibliotecă cu albume, cărţi de artă. Ce autori şi pictori te influenţează? Cât/cum poţi transpune din teorie, în practică?
Chaïm Soutine, Willem de Kooning, Cy Twombly, Ion Țuculescu, Arshile Gorky e un zeu pentru mine… la fel și Țuculescu.
“Exploration” a fost un eveniment dictat de regăsirea experimentelor mele, din punct de vedere conceptual, în expresionismul abstract. Aici, teoria s-a transformat în practică.
Totodată, ai un mod inedit de a-ţi întâmpina publicul la expoziţii: cu experimente muzicale. De unde porneşte combinaţia aceasta pictural-muzicală?
Pentru mine, pictura şi muzica sunt feţe ale aceleiaşi monede. Consider firească asocierea dintre cele două limbaje, mai ales că muzica este gândită în spiritul picturilor. Muzica vorbeşte acolo unde pictura se cufundă în linişte.
Mare parte dintre artişti, îşi scriu singuri textele de prezentare ale expoziţiei. Cât de greu a fost pentru tine să transpui ceea ce ai pictat, într-un text care să cuprindă esenţa ideilor pe care le-ai înfăţişat publicului prin lucrări?
N-a fost simplu. Şi nu sunt mulţumit, textul nu putea cuprinde tot ceea ce voiau picturile să exprime, dar am simţit nevoia să îl ofer, pentru că oamenii poate voiau să afle mai multe despre viziunea mea, să atingă o dimensiune concretă în toată această abstractizare.
Am realizat că emoţia a dominat raţiunea, lucru oarecum opus nevoii de a textualiza.
M-am simţit depăşit în a comunica raţional nişte trăiri, nişte emoţii.
Dacă muzica poate fi pentru tine un adjuvant ce continuă ideile ce stau la baza picturilor, cum ţi se par experimentele tot mai dese şi întâlnirile dintre artele vizuale şi literatură? Cărţile-obiect, de exemplu…Proiectele multidisciplinare?
Există un dialog necesar între ele, între arte. Uneori devine o urgenţă această fuziune între arte, alteori nu este cazul.
Dacă nu există o amplificare a conceptului, prin unirea a două forţe, atunci unirea lor este irelevantă.
Te-ai inspirat vreodată din poeme, în lucrările tale? Din poveşti, din atmosfera vreunui roman?
Conştient, nu.
Dacă ar fi să numeşti diferite expresii ale aceleiaşi forme, care ar fi prima la care te-ai gândi?
Tentaculele caracatiţei.
