De curând, la Editura Cartea Românească a apărut cel mai recent volum semnat de Daniel Bănulescu, “Ce bine e să fii Daniel Bănulescu”, în colecţia “Poezie.”
“Ce bine e să fii Daniel Bănulescu” este o antologie alcătuita de autor. Multe dintre poemele alese au fost drastic rescrise. Poemele au fost selectate din volumele: „Te voi iubi pîn’ la sfîrşitul patului”, „Balada lui Daniel Bănulescu” şi „Daniel, Al Rugăciunii”. Volumul debutează cu cinci poeme inedite.
„Daniel şi cu mine suntem dintotdeauna colegi de ultima bancă (adică de prima). Eu nu-l pot prezenta pe el. El mă prezintă pe mine! El e mai mare, eu sunt mai mic. El, cu poemele şi prozele lui de dragoste şi de ură faţă de lume. De dragoste, căci lumea e-o femeie, cum altfel? Şi de ură, căci şi poezia e tot o femeie. O femeie suplă şi durdulie-n şolduri şi-n ţâţe, o femeie care – numai ea – ştie să-şi aleagă amanţi ideali: ca Daniel Banulescu”., scria Cristian Popescu despre Daniel Bănulescu.
O ruptură totală de lirismul tradiţional (care, între noi fie vorba, se regăseşte în cele mai „moderne” manifestări poetice, chiar şi în fracturism, fie şi în manifestările hip-hop autohtone, fie şi în „băşcălie”), o abordare de tip anglo-saxon cu rădăcini vizibile în T.S. Eliot, cu totul neobişnuită pentru peisajul nostru poetic. , scrie Bogdan-Alexandru Stanescu pe coperta volumului.
