Salonul Internaţional al Cărţii Bookfest 2010 s-a remarcat prin numeroase evenimente editoriale şi artistice, prin dezbateri şi proiecte de încurajare a culturii scrise. Salonul s-a bucurat în acest an de sprijinul a diverse organizaţii şi instituţii, edituri sau, pur şi simplu, de sprijinul iubitorilor de carte. Au fost strânse cărţi pentru a fi donate, iar firme care nu activează în domeniul culturii, au susţinut ediţia din acest an a Salonului Internaţional al Cărţii.
Donaţie de carte la “Coșul Salonului”
Vizitatorii şi editurile au putut participa activ la încurajarea accesului la cultură prin donarea unor cărţi în cadrul proiectului „Coşul Salonului”. Cele aproximativ 800 de cărţi astfel adunate au ca destinaţie centre de plasament din judeţul Ilfov şi comunităţile româneşti din Serbia şi Bulgaria. Distribuţia lor este asigurată de Biblioteca “Ion Creangă” şi de studenţii Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti. „Intenţiile noastre au fost să colectăm cărţi, care să completeze bibliotecile din centrele de plasament din Ilfov şi din comunităţile româneşti din Serbia şi Bulgaria. Deşi s-a adunat un număr considerabil de cărţi, pentru care le mulţumim donatorilor, ne gândim să le donăm centrelor de plasament din Ilfov şi să continuam acest proiect, astfel încât să colectăm alte cărţi pentru comunităţile româneşti din Serbia şi Bulgaria. Aşadar, reînnoim apelul nostru către editori şi către iubitorii de carte să participe cu cărţi, astfel încât acest lucru să devină unul obişnuit, nu numai cu ocazia târgurilor de carte. Această iniţiativă a noastră priveşte reabilitarea bibliotecilor, mai ales acolo şi când statul nu le poate finanţa”, a spus Claudiu Istrate, Director Executiv Uniunea Editorilor din România.
Lavazza, Avon Cosmetics, Florăria Olandeză, Cumpăna, Syscom 18 şi INES IPTV, RPG Security, Banca Românească au suţinut cultura, deşi nu activează în domeniul acesta
Bookfest 2010 a avut alături organizaţii care, chiar dacă activează în domenii care nu au legătură, la prima vedere, cu lectura şi cartea, îşi manifestă din ce in ce mai mult interesul faţă de acţiunile culturale sau artistice. Este şi cazul Lavazza, cu ajutorul căreia s-a putut organiza Cafeneaua literară “Lavazza”, care a găzduit dezbateri literare pe teme de actualiate cu specialişti din toate zonele culturii scrise româneşti: autori, editori, traducători, distribuitori, tipografi, bibliotecari, agenţi literari. Şi Avon Cosmetics a participat activ la Bookfest, prin organizarea Ceainăriei dragostei Avon, unde Alice Năstase, autoarea “Cărţii dragostei Avon”, a stat de vorbă cu vizitatorii Bookfest. Florăria Olandeză, Cumpăna, Syscom 18 şi INES IPTV au sprijinit, de asemenea, Salonul de Carte. Securitatea vizitatorilor, a expozanţilor şi a invitaţilor a fost asigurată de RPG Security.
Banca Românească a decis să fie partener al Bookfest, implicarea în activităţile culturale şi artistice fiind una dintre direcţiile guvernate de principiile şi valorile grupului National Bank of Greece (NBG), din care face parte. „Cu cât trăim într-o societate mai cultă şi mai bogată spiritual, cu atât lucrăm cu toţii mai bine, avem idei şi soluţii, căutăm răspunsurile dincolo de aparenţe. Încurajăm cartea pentru că suntem siguri că în ea stă creşterea noastră ca indivizi şi ca societate”, au declarata reprezentanţii Băncii Româneşti.
Salonul de Carte Bookfest 2010 a fost organizat de Asociaţia Editorilor din Romania (AER), sub egida Federaţiei Editorilor din România şi patronajul ministerelor culturii român şi spaniol, al Federaţiei Editorilor din Spania şi Institutului Cervantes de la Bucureşti, al MAE român şi Primăriei Municipiului Bucureşti, cu concursul ARCUB. Co-producător al Bookfest 2010 este TVR Cultural, iar principalii partenerii media au fost România Liberă, Europa FM, Jurnalul Naţional. Colaboratorii media sunt Zoom TV, Agenţia de Carte şi ziarul Azi. Printre sponsori s-au numărat Cartea Dragostei Avon, Lavazza, Florăria Olandeză, Cumpăna, Syscom 18, INES IPTV şi RPG Security. Banca Românească a fost partener.
Evenimentul s-a bucurat de susţinerea publicaţiilor Observatorul Cultural, Revista 22, România Literară, The Diplomat, Psychologies, Elle, Femeia de azi, Cariere, Zile si Nopti, 7 Seri, Ziarul Naţional, Ring şi a website-urilor: Bucureştii Vechi si Noi, 121.ro, Stil Feminin, Amelie, Avantaje, Clopoţel.ro, Referat.ro, Copilul.ro.
Bookfest 2010 a avut loc în perioada 9-13 iunie 2010, la Romexpo. Accesul vizitatorilor a fost liber.