Sâmbătă, 12 iunie 2010, ora 12:00, la Standul Editurii Polirom (Pavilion 15, Romexpo), are loc lansarea celei mai recente cărţi semnate de Andrei Oişteanu, “Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”, Editura Polirom, colecţia Plural M. Volumul va fi prezentat de Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, cu participarea lui Andrei Oişteanu.
Acest volum reprezintă un amplu studiu, deopotrivă de antropologie culturală şi de istorie a mentalităţilor, primul de o asemenea anvergură întreprins pe terenul culturii române, unde tematica folosirii narcoticelor, un tabu până în 1990, continuă să fie abordată în genere cu rezerve şi documentarea întâmpină serioase dificultăţi. “Narcotice în cultura română” este o carte curajoasă care va modifica probabil configuraţia câtorva capitole din istoria literaturii române.
„Iniţial, am cercetat mărturii istorice, etnologice şi istorico-religioase referitoare la utilizarea în scopuri magico-rituale a plantelor psihotrope în spaţiul carpato-dunărean din Antichitate până în epoca premodernă. În ultimii ani, am extins cercetarea asupra modului în care, în epoca modernă şi contemporană, s-au raportat la diferite narcotice şi halucinogene unii scriitori, artişti şi intelectuali români – de la romancieri ale căror personaje îşi administrează substanţe stupefiante, până la scriitori care îşi analizează propriile experienţe narcotice; de la poeţi care şi-au administrat narcotice pentru hrănirea imaginaţiei şi forţarea creativităţii, până la cei care le-au utilizat în căutarea «paradisurilor artificiale»; de la cercetători care au studiat folosirea remediilor psihotrope în Orient, până la scriitori care s-au sinucis folosind opiacee; de la savanţi care au experimentat efectele substanţelor psihedelice, până la istorici ai religiilor care au studiat utilizarea plantelor psihotrope în cadrul manifestărilor religioase şi magico-rituale…”, spunea Andrei Oişteanu.