Editura Cartea Românească va publica în curând, în colecţia “Performa”, volumul “Trilogia îndepărtării. Odihna, Noaptea, Uitarea” de George Banu.
“Tripticul eseistic “Odihna, Noaptea, Uitarea” este o meditaţie asupra condiţiei umane şi, în particular, asupra condiţiei omului de teatru, definind indirect existenţa lumii ca pe un amplu şi complicat spectacol. Constituită dintr-o serie de reflecţii fragmentare, pe alocuri aforistice, cartea trimite la o întreagă tradiţie a moraliştilor francezi, de la, de pildă, un La Bruyère până la un gânditor paradoxal precum Cioran. Referinţele culturale sunt însă mult mai diverse: Shakespeare, Cehov, Maupassant, Nietzsche, Freud, Bergson, Proust, Borges, Beckett, Kundera, Jankélévitch şi încă mulţi alţii se întâlnesc în paginile acestei cărţi despre memorie şi identitatea profundă.
George Banu are vocaţia spectatorului avizat, apt să surprindă şi să intuiască cele mai fine intercalări şi nuanţe integrate viziunii de ansamblu. Un ochi născut parcă pentru a vedea spectacolul, cultivat cu grijă şi provocat să se deschidă spre percepţii multiple, ne ghidează de fiecare dată în cărţile autorului. Nu este vorba nici de o detaşare impusă cu orice preţ, alterând gustul pentru spectacol şi transformând discursul într-o relatare ternă şi convenţională (…), nici de capcana efuziunilor şi a patetizărilor.”, scrie despre acest volum Mihaela Mihailov, text ce va apărea pe coperta patru a volumului.
George Banu − cunoscut teatrolog, emigrat în 1973 în Franţa − este profesor la Sorbonne Nouvelle din Paris, redactor-şef al revistei Alternatives théâtrales, coordonator al colecţiei Le Temps du théâtre la Editura Actes-Sud. A fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (1994-2000) şi director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor (1990-2001). În critica sa, a rezervat un loc aparte regiei moderne şi reprezentanţilor de marcă ai acesteia, între care Grotowski, Brook sau Strehler. Cărţile sale − publicate la prestigioase edituri pariziene şi traduse în mai multe limbi − s-au bucurat de un considerabil succes în rândul specialiştilor. Pentru Brecht ou le petit contre le grand (1981) a primit „Premiul Criticii dramatice pentru cea mai bună carte de teatru a anului”. Aceeaşi distincţie i se acordă şi pentru Le théâtre, sorties de secours (1984) şi Le Rouge et or (1990). Trilogia compusă din volumele Le Rideau, L’Homme de dos şi Nocturnes îl arată ca eseist de fineţe preocupat de relaţia între teatru şi pictură. În România, a participat la realizarea spectacolelor : Celălalt Cioran (în regia lui Radu Penciulescu), Uitarea şi Odihna (în regia lui Mihai Măniuţiu).
Cărţi publicate în limba română: Roşu şi aur (1993); Teatrul memoriei (1993); Actorul pe calea fără de urmă (1995); Teatrul nostru. Livada cu vişini (2000); Uitarea. Eseu în fărâme (2002); Un sfert de secol teatral, o panoramă subiectivă (2003); Dincolo de rol sau Actorul nesupus ( 2008); Spatele omului − Pictură şi teatru (2008); Repetiţiile şi teatrul reînnoit − Secolul Regiei (2009); Shakespeare, lumea-i un teatru (2010); Teatrul de artă, o tradiţie modernă (2010).