Mâine, 29 iunie 2010, ora 10:00, în Aula Academiei Române (Calea Victoriei 125, Bucureşti) are loc sesiunea omagialǎ dedicatǎ academicianului Solomon Marcus cu ocazia împlinirii a 85 de ani. Evenimentul este organizat de Academia Română, secţia de Ştiinţe Matematice.
Acad. Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române, va deschide evenimentul, urmat de Mircea Flonta,membru corespondent al Academiei Române, care va vorbi despre “Solomon Marcus ca intelectual.” Acad. Marius Sala va vorbi despre “Pasiunea pentru nou”, Gheorghe Păun, membru corespondent al Academiei Române, despre “Din însemnările unui elev”, Sergiu Rudeanu va prezenta lucrarea “Un spirit universal: Solomon Marcus”, Ion Colojoarǎ va vorbi despre “Profesorul, omul, matematicianul Solomon Marcus”, Gheorghe Bucur va depăna “Amintiri mai vechi şi mai noi cu profesorul Solomon Marcus”, Ion Chiţescu va analiza “Contribuţia ştiinţificǎ a profesorului Solomon Marcus la analiza matematicǎ”, iar Victor Ţigoiu va vorbi despre “Solomon Marcus, educatorul”.