Astăzi, 11 iunie 2010, ora 17:00, în Sala Agora din Complexul Romexpo, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010 are loc lansarea volumului “Rapsodia epistolară. Scrisori primite si trimise de A.G.(1923–1950)”, vol. II – Schimb de scrisori Anton Golopenția și Ștefania Cristescu Golopenția, Editura Enciclopedică.
Ediție este îngrijită de Sanda Golopenția și Ruxandra Guțu Pelazza. La eveniment vor vorbi:
Ana Blandiana, scriitoare, Rodica Zanne, Universitatea București, Florin Țurcanu, Universitatea București şi Sanda Golopenția, Brown University.
Sanda Golopenţia (n. 1940, Bucureşti) a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în 1961, a fost bibliotecară şi documentaristă la Institutul de Folclor, apoi cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Fonetice şi Dialectale (1963-1980), precum şi lector universitar, publicînd lucrări de gramatică transformaţională, semiotică şi pragmatică. Stabilită în Statele Unite la începutul anilor ’80, a predat la prestigioasa Brown University din Providence (Rhode Island), cercetările sale dedicate practicilor tradiţionale din satele româneşti, precum şi activitatea profesională în lingvistică şi în studii culturale bucurîndu-se de un interes constant. Şi-a dedicat o mare parte din activitatea ultimilor ani (re)publicării operelor antume şi postume ale părinţilor: sociologul Anton Golopenţia (mort în 1951 în închisoarea Jilava) şi etnologul Ştefania Cristescu Golopenţia. Sanda Golopenţia a fost recompensată de statul român cu distincţia Meritul Academic pentru „contribuţia deosebită la promovarea limbii române”.