În curând, la mijlocul lunii iulie, Editura Polirom va publica romanul de debut al lui Jose Saramago, “Manual de pictură şi caligrafie”, în traducerea Georgianei Bărbulescu, cu o postfaţă de Mioara Caragea. Romanul a apărut în Portugalia în anul 1977 şi constituie nucleul din care se vor dezvolta capodoperele ulterioare ale lui Jose Saramago, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1998.
La Editura Polirom, în seria de autor “Jose Saramago” vor mai apărea şi controversatul roman “Cain” şi volumul de eseuri “Călătorind prin Portugalia”.
Protagonistul romanului “Manual de pictură şi caligrafie” este un pictor mediocru, desemnat, în loc de nume, prin iniţiala H., care primeşte comandă de a face portretul lui S., directorul unei mari companii. Dureros de conştient de propriile limite, H. recurge la paginile unui jurnal ca mijloc de a-şi analiza slăbiciunile estetice şi de a se înţelege pe sine însuşi, descoperind astfel că simte nevoia să picteze şi un al doilea portret al lui S. Munca la cele două picturi, portretul academic, pictat în modul consacrat şi instituit de normele comenzii, şi celălalt portret, realizat cu intenţia, nefinalizată, de a capta imaginea „adevăratului” S., ne introduce în miezul crizei morale a artistului şi pune în discuţie însuşi fundamentul actului de creaţie estetică. O poveste fascinantă, dezvoltând una dintre temele predilecte ale lui Saramago: relaţia dintre realitate şi reprezentarea artistică.
Jose Saramago spunea „Într-un fel, se poate spune că, literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, pagină cu pagină, carte după carte, am reuşit cu succes să implantez în omul care eram personajele pe care le-am creat. Cred că fără ele n-aş mai fi cel care sunt azi; fără ele poate că viaţa mea n-ar fi reuşit să devină altceva decât o schiţă imprecisă, o promisiune care, ca atâtea altele, n-ar fi rămas decât o promisiune.”
Jose Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922 la Azinhaga (Ribatejo), într-o familie modestă. Destinul său scriitoricesc a avut o traiectorie uluitoare, culminând cu decernarea Premiului Nobel pentru Literatură (1998). După debutul din 1947 cu un roman ulterior renegat de scriitor, urmat de o tăcere de aproape două decenii, Saramago a publicat volume de poeme, cronici literare şi politice, nuvele, piese de teatru, nenumărate traduceri, revenind la roman abia în 1977 cu “Manual de pictură şi caligrafie. Ridicat de la pământ” (1980) ce îi aduce recunoaşterea în spaţiul lusitan şi impune fraza şi punctuaţia care vor constitui de acum înainte marca inconfundabilă a stilului său. Celebritatea internaţională o dobândeşte cu “Memorialul mănăstirii” (1982; Polirom, 2007), care, alături de “Anul morţii lui Ricardo Reis” (1984; Polirom, 2003, 2008) şi “Istoria asediului Lisabonei” (1989; Polirom, 2004, 2009), formează seria narativă cu tematică istorică, scriitorul acordând o atenţie specială „originii şi identităţii portugheze”. În 1991 publică “Evanghelia după Isus Cristos” (Polirom, 2003), cel mai polemic roman al său, care reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Isus. O cotitură în universul tematic romanesc al lui Jose Saramago o constituie seria de ficţiuni ucronice şi alegorice începută cu “Pluta de piatră” (1986; Polirom, 2002) şi urmată de “Eseu despre orbire” (1995; Polirom, 2005, 2008), “Toate numele “(1997; Polirom, 2002, 2008), “Peştera” (2000; Polirom, 2005, 2009), “Omul duplicat” (2002), “Eseu despre luciditate” (2004; Polirom, 2008) şi “Intermitenţele morţii”(2005; Polirom, 2007, 2009). În 2008, la Editura Polirom s-a inaugurat seria de autor „Jose Saramago”.
Cel mai recent volum al lui Saramago, tradus şi publicat în România în martie 2010, “Călătoria elefantului”, în traducerea Mioarei Caragea, a fost scris de autor la 10 ani de la decernarea premiului Nobel pentru literatură. Scriitorul portughez a încetat din viaţă vineri, 18 iunie 2010, la vârsta de 87 de ani.
