Astăzi, 24 iunie 2010, în cadrul proiectului „Serile Timpul”, la Univeristatea „Al. I. Cuza”(corp R, etaj 5, Iaşi), scriitorul ieşean Dan Petru Cristea va susţine o lectură publică din “Scaune din pluş”, Editura Cartea Românească. Alături de scriitor, va fi prezent Ovidiu Scridon care va susţine un recital folk.
Romanul “Scaune de pluş”, a apărut în colecţia „Proză” a Editurii Cartea Romaneasca (2010), în urma câştigării concursului de manuscrise organizat de Cartea Românească pe anul 2009.
În “Scaune de pluş”, Dan Petru Cristea construieşte o utopie negativă foarte ingenioasă şi, într-un fel, actuală. Armătura narativ-speculativă susţine aici o reflecţie asupra mecanismelor represive − dublate de inevitabile riposte subversive − ale unei societăţi guvernate totalitar. Cititorul e provocat să-şi imagineze o Românie care, chiar dacă a depăşit pragul fatidicului an 2000 şi chiar dacă a intrat, ca tot restul lumii, în era Internetului, rămâne captivă într-un sistem politic (cvasi)comunist: Revoluţia a eşuat, dictatorul e în viaţă (sau poate supravieţuieşte spectral doar…), mijloacele orwelliene de supraveghere sau de control al informaţiei s-au perfecţionat. E ,,numai” o ficţiune, fireşte; o ficţiune neagră, siderantă, cu potenţial destabilizator, o inteligentă ,,nebunie” conspirativistă.
Romanul “Scaune de pluş” nu este doar o distopie, el constituie şi exorcizarea necesară a tuturor traumelor trecutului printr-o teribilă poveste despre supravieţuire.
“Nu mi-a plăcut niciodată cum a sfârşit dictatorul. Graba aceea de a-l face să dispară ne-a făcut mai mult rău decât bine. Nu mă interesa ca el să dea seama şi m-ar fi mişcat prea puţin să ştiu dacă ar fi fost atins înţelegând răul pe care l-a făcut, dar meritam un dialog cu el. N-am avut de gând să-l fac să-şi recunoască greşeala, pentru că atunci l-aş fi transformat în altcineva.
Iar dacă dictatura trece ca un gând urât, noi ceilalţi rămânem. Am fost atinşi de ea în însăşi fiinţa noastră. Dar aşa, betejiţi cum ajunseserăm, ne-am oblojit rănile şi am pornit mai departe. În orice condiţii, chiar şi atunci când răul ar fi fost mai mare încă decât a fost, viaţa trebuie să meargă înainte. Iar dacă ieşirea din tiranie are capcanele ei, un avertisment ne poate salva”. , spune autorul despre romanul şi viziunea sa.
Dan Petru Cristea s-a născut la Moineşti, la 16 decembrie 1951. Are o diplomă de inginer în calculatoare, una în matematică şi un doctorat în calculatoare obţinut la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Este profesor la Facultatea de Informatică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde predă cursuri de inteligenţă artificială, programare bazată de reguli şi tehnologii ale limbajului natural. Este iniţiatorul Masteratului în Lingvistică Computaţională de la universitatea ieşeana şi al şcolilor de vară EUROLAN. Conduce un colectiv de cercetare şi are mai multe publicaţii în domeniul tehnologiilor informatice aplicate limbajului.
Pagina personală: http://www.info.uaic.ro/~dcristea.