spot_img

FânFest 2010: “Roşia Montană ca o mare scenă”

În perioada 13-15 august 2010, în satul Roşia Montană are loc cea de-a V-a ediţie a festivalului „FânFest”, intitulat “Roşia Montană ca o mare scenă”. Evenimentul îşi propune să crească vizibilitatea campaniei Salvaţi Roşia Montană”, să impulsioneze dezvoltarea economică durabilă a zonei, precum şi să promoveze nominalizarea Roşiei Montane ca sit UNESCO protejat.

Festivalul „FânFest” a fost pentru prima oara organizat în 2004, când mai multe ONG-uri şi activişti din cadrul campaniei „Salvaţi Roşia Montană” au avut iniţiativa unui mare eveniment în aer liber prin care să se promoveze potenţialul de dezvoltare alternativă şi peisajul cultural şi natural al Roşiei Montane, dar şi să informeze publicul tânăr din România privind opoziţia împotriva proiectului de extragere a aurului în carieră deschisă şi folosind tehnologia cianurilor. De atunci şi până în 2007 festivalul „FânFest” a avut loc în fiecare vară la Roşia Montană, timp în care a atras zeci de mii de participanţi – tineri, studenţi, lideri de opinie, activişti, artişti, părinţi, copii, iubitori de munte şi de natură – într-o varietate de activităţi ce au inclus concerte de muzică, piese de teatru, tururi ghidate ale Roşiei Montane, prezentări de carte, proiecţii de film, standuri de prezentare şi proiecte demonstrative organizate de numeroase ONG-uri de mediu din România şi din străinătate, târguri de produse tradiţionale şi ecologice etc.

Noutatea ediţiei din 2010 este aceea că evenimentul va avea loc în chiar satul Roşia Montană, spre deosebire de ediţiile anterioare când locaţia a fost platoul Jig-Văidoaia, situat deasupra satului Roşia Montană şi oferind o privelişte panoramică asupra sa. În acest an între 13-15 august 2010, curţi, parcuri, clădiri, ferme, străzi şi pieţe ale Roşiei Montane vor alcătui o mare scenă unde vor fi găzduite activităţile evenimentului. Participanţii se vor putea caza la gospodăriile localnicilor – pagina web a evenimentului va cuprinde o bază de date completă a posibilităţilor de cazare – sau îşi vor putea instala corturile în zone special marcate în acest sens. În cele două nopţi ale evenimentului mai multe elemente de peisaj precum şi monumente istorice vor fi iluminate pentru a le evidenţia farmecul şi valoarea, astfel în fiecare noapte peisajul Roşiei Montane va fi diferit.

Activităţile FânFest 2010 vor ţinti în principal promovarea valorii peisajului cultural al Roşiei Montane şi vor îmbina conferinţe, dezbateri, lansări de carte, standuri şi prezentări ale ONG-urilor de mediu active din România, poveşti vechi din bătrâni în jurul focului, concerte în aer liber, piaţa de produse tărăneşti tradiţionale şi ecologice, demonstraţii de gătit după reţete tradiţionale şi standuri de degustare, ateliere interactive de artă şi meşteşuguri cu activităţi sportive şi de recreere în aer liber – cros,  căţărări, ciclism montan şi trekking – dar şi cu proiecţii de filme artistice şi documentare pe probleme de mediu şi schimbări sociale sau dedicate copiilor.  Mesajul festivalului din acest an va fi dus pe scenă de formaţii ca Luna Amară, Grimus, Ţapinarii, Tunderground, Zum, The Others şi Chilli Familli.

FânFest 2010 păstrează tradiţia editiilor precedente de eveniment non-comercial, la care artiştii nu percep un onorariu pentru prestaţia artistică, organizatorii nu percep de asemenea un onorariu pentru activitatea lor de management, nu există o taxa de intrare pentru participanţi iar evenimentul beneficiază de eforturile, talentele şi dedicaţia unei echipe de nu mai puţin de 80 de voluntari. Principalii beneficiari ai evenimentului vor fi locuitorii Roşiei Montane care îşi vor putea deschide casele şi gospodăriile pentru participanţi, vinde produse locale sau ghida participanţii printre numeroasele atracţii turistice de la Roşia Montană.

„Vrem ca publicul nostru să conştientizeze cu adevărat de ce luptăm pentru acest loc şi ce viitor vrem să-i clădim. Şi vrem ca, odată conştientizând valoarea şi importanţa acestui loc, să ni se alăture”, a declarat Eugen David, Preşedintele Alburnus Maior.

Mai multe detalii pe pagina web a evenimentului, www.fanfest.ro

Articole recomandate

1 COMENTARIU

  1. kam de 2 lei programu…… cujm o sa se organizeze kiar in sat?…….. n-am auzit dekt de luna amara shi tzapinari din lista de trupe…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508