Am primit pe adresa AgenţieideCarte.ro, un reportaj-sumar cu rezultate concrete ale evenimentului urban de arhitectură, arte şi implicare civilă “Street Delivery ce s-a desfăşurat în perioada 11-13 iunie 2010 în Bucureşti şi Timişoara simultan. Evenimentul s-a bucurat de implicarea a peste 20.000 de participanţi, iar “Street Delivery” este acum cu încă un pas mai aproape să creeze o axă pietonală Est-Vest pentru un Bucureşti mai plăcut.
Street Delivery militează pentru un oraş care să ofere bucurie locuitorilor săi, un oraş în care pietonii să aibă parte de mediul care îi înconjoară în aceeaşi măsură ca şoferii. Bucureştiul suferă în acest moment de o tiranie a automobilelor şi infrastructurii care le serveşte în mod exclusiv.
Scopul imediat al “Street Delivery”este de a convinge autorităţile române să participe la crearea unei promenade înverzite pe Strada Arthur Verona din Bucureşti. În Timişoara, după doar 3 ediţii „Street Delivery”, Primăria a aprobat transformarea pietonală a străzii Florimund Mercy.
„Ediţia “Street Delivery” din acest an a demonstrat vizibil nevoia şi capacitatea comunităţii de a locui asumat şi creativ în spaţiul public. Membrii comunităţii sprijină planul urbanistic zonal (PUZ) care promovează un traseu cultural pietonal între Grădina Cişmigiu şi Grădina Icoanei, într-o zonă cu o puternică identitate a ţesutului urban de sec. XIX. Am fost impresionat de modul în care str. Verona, devenită pietonală pentru trei zile, a fost transformată dintr-un spaţiu rezidual amorf, cu trotuare desfundate, becuri lipsă şi vegetaţie îngropată în asfalt, într-un loc cu identitate comunitară, o oază urbană.
Gradul de frustrare constatat al trecătorului care nu-şi poate satisface nevoi simple (odihnă, aşteptare) şi dorinţa de a arăta autorităţii publice că se pot face lucruri utile cu voinţă şi eficienţă from down to top au generat fenomenul Street Delivery, un exerciţiu alternativ de locuire solidară în spaţiul public, considerat „al nimănui.” În acest an, chiar autoritatea publică a finalizat Piaţeta Bisericii Anglicane, punctul de pornire al pietonalului din PUZ. Pasul următor pe care comunitatea îl aşteaptă şi pe care administraţia ar trebuie să şi-l asume este Promenada Icoanei, adică finalizarea traseului pietonal spre Şcoala Centrală, care uneşte parcurile Grădina Icoanei şi Grădina Casei Universitarilor.”, spunea Şerban Sturdza, Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România
“Street Delivery are şansa de a deveni modulul de bază al unei forţe cetăţeneşti care să recâştige spaţiul public pierdut. Oraşul nu este o noţiune abstractă, iar în aceste trei zile am văzut că atitudinile şi convingerile noastre comune se pot materializa într-un manifest neinhibat împotriva nepăsării şi izolării. Strada, piaţa, grădina sunt locuri destinate bucuriei colective.”, au fost cuvintele lui Daniel Voinea (Cărtureşti)
„Un spaţiu public corect articulat se construieşte pe fundamentul unei bune civilităţi. Street Delivery este un exerciţiu de locuire şi con-locuire care oferă un model în acest sens.” (Valentin Sălăgeanu, Cărtureşti)
“Pe termen lung, ne aşteptăm ca oamenii să preia acest model de eveniment creat prin participare activă şi – respectând o etică ludică responsabilă – să-l aplice în propriile cartiere. În felul ăsta putem reda viaţa culturală a comunităţilor locale, putem impulsiona schimburile pozitive între bucureşteni şi administraţie, turişti, alţi bucureşteni, ca şi implicarea socială în probleme de interes public. Street Delivery pune oamenii înaintea maşinilor, dar nu pentru a fi călcaţi.” , spunea Cristian Neagoe, organizator „Street Delivery”.
“Mă bucură finalizarea construcţiei Piaţetei Bisericii Anglicane cu puţin timp înainte de eveniment, astfel că Street Delivery a fost anul acesta şi un mod de a face cunoscut bucureştenilor acest mic spaţiu public pe care l-a câştigat oraşul lor. A fost, de asemenea, mai evidentă intenţia evenimentului de a crea o mostră de 3 zile a modului în care strada Arthur Verona va fi locuită de bucureşteni când va deveni un traseu exclusiv pietonal.” (Ioana Maria Rusu, organizator “Street Delivery”)
‘’După prima ediţie Street Delivery de la Bucureşti, cea de acum 5 ani, a fost firesc ca acest eveniment colorat şi plăcut, dar cu serioasă miză civică, să fie adus şi la Timişoara, un an mai târziu. Timp de 362 de zile pe an, strada Mercy din chiar centru Timişoarei e locul nimănui şi parcarea oricui. Preţ de 3 zile pe an e un spaţiu public sănătos, cu puls.’’ – Anca Pol, organizator Street Delivery, Timişoara.
Street Delivery în cifre:
Bucureşti: 63 de ateliere; 65 de evenimente de arhitectură şi urbanism; 23 de expozanţi în cadrul târgului vintage şi hand made; 11 proiecţii video; 65 de evenimente în secţiunea arte; 26 de evenimente dedicate copiilor şi 26 de concerte, printre care primul concert al trupei franceze Poni Hoax în România; un total de aproape 300 de evenimente în 3 zile!
Timişoara:
4000 participanti care au parcurs strada Mercy printre 47 de proiecte.
VIDEO:
Proiecţie arhitecturală pe Biserica Anglicană, Street Delivery Bucureşti: http://vimeo.com/12611862
Street Delivery Timişoara: http://www.youtube.com/watch?v=o-qV6vQfwlk
Jonglerie cu foc la Street Delivery Bucureşti 2009: http://www.youtube.com/watch?v=AAdcw8nsims