Astăzi, 23 iunie 2010, ora 11:00, la Galeria Arta (Bulevardul Unirii nr. 16, Craiova) va avea loc lansarea volumului “Îngeri provizorii” de Constantin M. Popa, Editura Aius Ed Print. Invitaţi: Marin Beşteliu, Gabriel Coşoveanu, Nicolae Poghirc şi Nicolae Marinescu.
Reputatul critic literar craiovean Constantin M. Popa publică la Editura Aius cea de-a 11-a carte a sa, “Îngeri provizorii”, iar volumul de 240 de pagini reprezintă o selecţie a textelor publicate de Constantin M. Popa în ultimul deceniu în reviste din Craiova şi din ţară.
“E.R. Curtius vorbeşte despre existenţa, în spaţiul fabulos al civilizaţiei antice, a „cărţilor cereşti“ create sau numai inspirate, dar oricum ocrotite de zeităţi numite Cadmos, Thot, Hermes, Aius… Cei care citesc asemenea cărţi nu pot fi, desigur, decât îngerii. Ca mesageri ai Demiurgului, aceştia intersectează intermitent, într-o subtilă confuzie, cerul creaţiei. Dincolo de ierarhiile angelologice stabilite de un Dionisie Areopagitul şi alături de îngerii-martori, îngerii-luptători sau îngerii-păzitori îşi impun prezenţa, în universul artelor îngerii înveşmântaţi în stihare metaforice. Sunt îngerii-cărturari, fiinţe inefabile ce exercită actul lecturii asemeni „îngerului cu o carte în mâini”, din poezia lui Nichita Stănescu, ori veghează faptele scripturale, relevând stranii solidarităţi de destin. Pentru că Poetul, ca şi îngerul, întreţine „himera desăvârşirii”, în spe-ranţa că poate înfrânge efemeritatea. Din păcate, poetul (în sens lovinescian) este un înger provizoriu, ale cărui aripi se supun timpului.”, scrie autorul despre acest volum.
Constantin M. Popa s-a născut la 1 septembrie 1943 la Braşov. Este absolvent al Colegiului Naţional Carol I din Craiova şi al Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” (Cluj). În 1997 a obţinut titlul de doctor în filologie cu teza „Morfologia ceremonialului în opera lui Mihail Sadoveanu” (Universitatea din Craiova, 1997).
A fost profesor (1967-2006) la Liceul Filiaşi, Colegiul Naţional de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” (Craiova), Şcoala Nr. 32 „Alexandru Macedonski” (Craiova), Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” (Craiova). În prezent este redactor-şef al revistei „Mozaicul”.
Dintre volumele publicate până acum amintim: Replay (Editura Litera, Bucureşti, 1980), Clasici şi contemporani – eseuri critice (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1987), Mişcarea literară paradoxistă/ The Paradoxist Literary Movement (Xiquan Publishing House, Phoenix-Chicago, 1992. Tradus în limba franceză, America Research Press, rehoboth, 2002), Hermeneutica lui Adrian Marino – eseu (Editura Aius, Craiova, 1993), Ceremonialul sadovenian (Editura Scrisul Românesc, Editura Aius, Craiova, 1997), Noaptea lui Vincent (Editura Aius, Craiova, 1998), Adrian Marino. Monografie (Editura Aula, Braşov, 2001), Lectica lui Cicero (Editura Aius, Craiova, 2005).